Horoscop, sâmbătă, 23 noiembrie 2024, cu Neti Sandu. Previziuni pentru toate zodiile
Neti Sandu vine cu...
Extrem de multe persoane apelează la fel de fel de diete, din dorința de a scăpa de un număr de kilograme în plus. Pentru a atinge rezultatele dorite, există mai multe reguli clare pe care trebuie respectate, însă, de departe, una dintre ele este cea mai importantă, după cum spune chiar Carmen Brumă, nutriționist și antrenor de fitness. Specialista scoate, astfel, în evidență problemele pe care alcoolul le creează și modul în care acesta împiedică dieta și afectează silueta.
„Unul dintre cei mai mari dușmani ai siluetei este alcoolul. De ce? Pentru că el îngrașă printr-un triplu mecanism:
1. Prin caloriile pe care le conține, 7 calorii pe fiecare gram de alcool, dar asta e cea mai simplă problemă
2. Alcoolul modifică metabolismul lipidelor, astfel încât organismul nostru este ocupat să proceseze alcoolul, să scape de el, iar lipidele vor fi trimise către țesutul adipos de rezervă
3. Alcoolul ne face să mâncăm mai mult, vom mânca alimente pe care nu le mâncăm în mod normal. Așa că grijă mare, fără alcool, dacă vrei să slăbești.”, a transmis Carmen Brumă, pe rețelele de socializare.
VEZI și: Carmen Brumă, idee de mic dejun rapid. Are foarte multă proteină, vitamina C și este pentru dietă
View this post on Instagram
Și Dr. Mihail, cunoscut din emisiunea de sănătate pe care o prezintă pe Antena 1, a evidențiat efectele negative pe care alcoolul le are asupra corpului uman. Totuși, dacă unele persoane pot face uneori o excepție și se pot bucura de un pahar de vin, altora le este strict interzis să deguste aceste genuri de băuturi, atrage atenția specialistul.
„Alcoolul este unul dintre cei mai puternici cancerigeni din lumea asta, ajunge în orice celulă și o influențează negativ. 4% din cancerele de pe acest pământ sunt cauzate direct de alcool, ceea ce este un număr foarte mare. Alcoolul este cancerigen și îți distruge ficatul. Este toxic și dacă bei mult se duce direct în ficat și trebuie metabolizat doar de ficat. Nu este niciun alt țesut care să descompună acel alcool. Cu cât bei mai mult, cu atât ficatul va fi mai avariat, asta este extrem de grav pentru persoanele care au ficat gras. Acesta poate fi deja gras, bolnav, pentru că tu mănânci gras, mâncare procesată și el deja lucrează greu, astfel încât el nu are în niciun caz nevoie de alcool. Le este absolut interzis alcoolul acestor persoane, pentru că următorul pas este ciroza, iar singurul tratament disponibil mai este transplantul.”, a dezvăluit Dr. Mihail, pe rețelele de socializare.
Și, dacă mai sus acesta ne-a dezvăluit care este produsul ce cauzează un număr ridicat de cancere din întreaga lume, acum, Dr. Mihail spune care este alimentul ce protejează organismul și îl ajută să lupte împotriva cancerului de colon.
„Este dovedit în foarte multe studii faptul că acest consum de ovăz scade semnificativ riscul de a face cancer de colon. Acesta este asociat în foarte multe culturi, țări cu o dietă săracă în fibre. Fibrele alea, practic, curăță colonul. Colonul are propriile sale mecanisme de a se curăța, dar fibrele îl rașchetează, îl curăță. În momentul în care tu nu ai fibre, iar fecalele tale sunt foarte moi, ele nu vor curăța cum trebuie acest colon. Colonul este obișnuit cu fibre, fructe și legume, pline de fibre.”, a dezvăluit Dr. Mihail, pe TikTok.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Diete
Neti Sandu vine cu...
Celebra nutriționistă Mihaela Bilic a analizat un mit...
Ruxandra Pleșea, medic...
O nutriționistă a arătat care...
Doctor Mihail a explicat,...