Patru zodii primesc un mesaj special de la Univers pe 15 decembrie. Vezi dacă te afli printre ele
Chipsurile fac parte, fără doar și poate, din topul „micilor plăceri” ale foarte multor persoane, datorită gustului perfect crocant, dar și delicios, pe care acestea îl ofertă. Totuși, este bine știut faptul că acest obicei alimentar îți poate influența într-o proporție destul de mare sănătatea, dar și silueta, mai ales dacă sunt consumate într-o cantitate ridicată. Partea cea mai bună este că există acum pe piață mai multe tipuri de chipsuri care sunt ceva mai prietenoase cu dieta și care nu-ți vor aduce un aport caloric atât de mare, iar Vlad Burghelea, antrenor de fitness și tehnician nutriționist, ne-a dezvăluit despre ce este vorba.
„Cu siguranță sunt o alegere mai bună(n.r. chipsurile coapte). Haide să facem o clasificare. Avem cartoful în starea brută, după care avem chipsurile mai procesate și o variantă de mijloc, adică aceste chipsuri care sunt coapte, nu prăjite, care sunt din linte, orez expandat etc. Sunt o variantă de mijloc și sunt mai bune decât primele, decât varianta clasică.”, a declarat Vlad Burghelea, în cadrul emisiunii Pastila de Frumusețe, de la Spectacola, DC News și DC Medical.
Și când vine vorba de sucurile carbogazoase trebuie să știi că există o alternativă ceva mai potrivită pentru orice dietă, care nu-ți va pune silueta în pericol. Este vorba despre băuturile fără zahăr, care, consumate moderat, nu sunt la fel de dăunătoare ca și primele. În mod evident, acestea nu ar trebui să înlocuiască apa, ci consumate destul de rar.
„E un debate total pe lucrul acesta (n.r. cu sucurile care au zero zahăr). Sucurile care au zero calorii, chiar au zero calorii, pentru că multe persoane întreabă dacă e pe bune, dar e. Majoritatea au aspartan, iar ultimele studii arată că aspartanul ne-ar dăuna doar în cantități foarte mari, și aici mă refer la câteva baxuri de suc pe zi, cred că nimeni nu face acest exces. Ele sunt alternative mult mai ok, nu o să spun că sunt mai bune decât apa, în mod evident, dar ele sunt mai bune decât sucurile clasice.”, ne-a mai spus acesta.
Mai mult, specialistul nu recomandă să privești alegerile alimentare pe care le faci drept o dietă, ci să încerci să-ți creezi un adevărat stil de viață în jurul acestora, întrucât doar așa vei reuși să obții rezultate pe termen lung.
„Primul pas ar fi să începi să privești sportul și alimentația drept o parte din lifestyle-ul tău, să fie o normalitate. În funcție de obiectivul pe care îl ai, îți poți alege și tipul de antrenament pe care vrei să-l faci sau tipul de dietă, sunt foarte multe variabile. Suntem diferiți, avem nevoi diferite. Eu recomand sportul cu greutăți mai tuturor persoanelor cu care lucrez. Consider că este cheia pentru a arăta bine, a te simți bine și îl recomand.”, ne va spune Vlad Burghelea, în cadrul emisiunii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Diete
O veste tristă a zguduit pe...
CS Mioveni este aproape să fie...
Carmen Brumă spune care sunt...
Celebra nutriționistă Mihaela Bilic a analizat un mit...
Ruxandra Pleșea, medic...
O nutriționistă a arătat care...
Doctor Mihail a explicat,...