Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va lua decizii importante pe plan personal
Până astăzi, 7 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.078.952 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
1.043.171 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 89 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 30.878 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 06.06.2021 (10:00) – 07.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 63 de decese (39 bărbați și 24 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Constanța, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Neamț, Satu Mare, Sibiu, Vâlcea și Municipiul București.
47 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.
Astfel, 6 decese s-au produs în luna septembrie 2020, 26 în octombrie 2020, 9 în noiembrie 2020, 1 în ianuarie 2021, 3 în februarie 2021, 1 în martie 2021 și 1 în aprilie 2021, în județele Bihor, Cluj, Neamț și Vâlcea.
Dintre cele 63 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 la categoria 40-49 de ani, 2 la categoria 50-59 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 22 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.
59 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.671. Dintre acestea, 315 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.005.353 de teste RT-PCR și 1.223.693 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.951 de teste RT-PCR (2.878 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.073 la cerere) și 5.121 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 3.549 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.053 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 22.941 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 75 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 266 de apeluri la numărul unic de urgență 112.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 6 iunie, 968 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 205.200 de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Sanatate
Tagurile articolului: ati bilant coronavirus covid-19 decese
Doctor Mihail a explicat de ce...