Cum va fi vremea în țară, în următoarele zile. Busu anunță prognoza meteo până marți
Busu a spus la ce temperaturi...
Cristina Cioran este în culmea fericirii de când a aflat că va deveni mămică. Vedeta va naște în luna septembrie o fetiță. Chiar dacă are 44 de ani, aceasta nu se teme de ceea ce va urma și privește totul cu optimism. Chiar dacă au existat diferite riscuri, pentru a-și putea strânge la piept copilul, vedeta a acceptat orice sacrificiu
Chiar dacă este în culmea fericirii, Cristina Cioran are o problemă de sănătate care îi dă ceva bătăi de cap. Actrița are fibrom uterin, motiv pentru care s-a decis ca nașterea să se facă prin cezariană.
Vedeta a declarat că se teme puțin de operația de cezarină, din cauza vârstei înaintate. Cu toate astea, actrița se bucură de tot ce se întâmplă în viața ei.
”Fac cezariană, pentru că am un fibrom. Doamna doctor mă sună zilnic. Dar eu sunt foarte emotivă, irascibilă în perioada asta. Mă frământă, pentru că nu știu dacă o să mă descurc cu plânsetele copilului. Mă simt ca un butoiaș care se rostogolește. Mi s-au umflat și picioarele de câteva zile. Mi-am făcut toate poftele de la care mă abțineam. O să mă abțin după de la mâncare. Până acum totul evoluează perfect, totul e în parametrii. Am fost și la mare. Noul Năvodari e superb, am stat și la soare”, a declarat Cristina Cioran, la emisiunea „Exclusiv Vip”, de la Antena Stars.
Cristina Cioran a dezvăluit numele fiicei sale
„Vreți să vă zic numele fetiței mele? A fost pe lista Lorei, Emma se numește fetița mea. Este un nume la care m-am gândit de când am rămas însărcinată și cred că i se potrivește foarte bine. Un singur prenume, am stabilit deja”, a spus Cristina Cioran în direct la ‘Vorbește lumea’.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Sanatate
Tagurile articolului: cezariana cristina cioran nastere
Busu a spus la ce temperaturi...
Neti Sandu vine cu...