Cum împachetăm cadourile de Crăciun. Cinci sfaturi esenţiale
Data actualizării:
Data publicării:
Împachetarea cadourilor reprezintă una dintre cele mai dificile acţiuni. 

În fiecare an, de Crăciun, este aceeași nebunie a cadourilor. Ce cumperi, pentru cine, ce măsură, ce culoare. Când termini cu ce ai de cumpărat, începe alt stres, legat de ambalarea cadourilor. 

Potrivit Alina Alexandra Albin, există 5 lucruri esenţiale pe care trebuie să le respectăm atunci când împachetăm un cadou

De ce împachetăm cadourile?

Cu cât este mai frumos ambalajul, cu atât sunt mai mari surpriza și bucuria celor care le primesc. 

Oamenii împachetează cadourile încă din secolul al lI-lea înainte de Christos, iar obiceiul acesta a pornit de la chinezi, care ambalau în hârtie monedele trimise în dar. Două mii de ani mai târziu, o întreagă industrie s-a dezvoltat în jurul impachetarii cadourilor și, deși se folosesc multe materiale reciclate, peste 30 de milioane de copaci sunt tăiați anual, în continuare, pentru a produce hârtie de împachetat.

Ce vă trebuie pentru împachetat

Cadoul, în primul rând. Indiferent de formă lui, există o variantă de ambalare, fie că este cub, cilindru ori are o formă atipică. 

5 lucruri esențiale despre împachetat

1.Evitaţi foliile din plastic. Pe lângă faptul că este cel mai nociv material pentru mediu, sunt greu de manevrat în timpul împachetarii, nu se îndoaie așa cum dorești și se desprind ușor, chiar dacă sunt lipite cu scoci.

2. Puneţi hârtie atât cât trebuie. Întinde bine hârtia pe toate laturile și pe colțuri, să nu aibă cute, din același motiv. Taie hârtia astfel încât să înfășoare tot cadoul plus două-trei degete pe latura mai lungă, iar pe capetele scurte să ajungă până la jumătate. Pe lungime, prinzi hârtia cu un pătrățel de scoci transparent la mijloc, să fie ușor de ambalat. La capetele mai mici, îndoi întâi hârtia de la marginea de sus, apoi lateralele și în final latura de jos. Prinzi la mijloc cu un alt pătrățel de scoci. 

3. Îmbinaţi hârtia pe muchie și păstreaţi continuitatea modelului. Marginea hartiei trebuie să fie într-o zona mai puțin vizibilă, iar aceasta este muchia sau foarte aproape de ea, pe lateral. Dacă hârtia are un model, urmărește să îl păstrezi, pe cât posibil, la îmbinarea hartiei. Este mai ușor când hârtia este simplă ori are dungi sau buline, în timp ce la imprimeuri pot apărea diferențe, care sunt mai puțin vizibile pe lateral.  

Youtube video image

 

4.  Refolosiţi şi recicleaţi. Refolosește ambalajele vechi, fundele de la bomboane, globurile cu defect, adică orice are potențial de a se transformă într-un accesoriu grozav pentru cadourile tale. Este ocazia foarte bună de a refolosi ornamentele de pom pe care nu le mai expui, că pas mic pe care îl faci către o viață sustenabilă. 

5. Ambalaţi cadourile cu forme atipice. Chiar dacă nu aveţi hârtie ori pungă pe măsură, poți găși variante și pentru cadourile atipice. Când sunt foarte mari – biciclete, tobe și alte instrumente muzicale, folosește bucăți de material textil pentru a le înveli că într-o husă, pe care să o legi la un colț cu o fundă impresionantă. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Florentina Arcu
Categorie: Calatorii
Tagurile articolului: cadouri  craciun  spectacola 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Silviu Prigoană, captură video Kanal D

Silviu Prigoană a fost condus pe ultimul drum într-o ceremonie restrânsă. Fiul cel mare al omului de afaceri a transmis un mesaj: „Conform cu dorința tatălui nostru”

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: YouTube/OLD OUT MEDIA. Captură foto: Instagram/Theo Rose

Anghel Damian, surprins în compania unei tinere misterioase. Cum a reacționat Theo Rose după ce a văzut fotografia pe internet: „Fix pe fata asta s-a găsit să...”

Sursă foto: Captură foto Podcast „un PODCAST mișto By Bursucu`”

Frații lui Silviu Prigoană sunt revoltați pentru că nu au știut de înmormântarea omului de afaceri: „Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu tatăl lui”




Tendințele gastronomice din Dubai

Dubaiul se mândrește cu o gamă impresionantă de experiențe culinare, cu un...

pixel