Cum putem scăpa de retenția de apă. Femeile, cele mai predispuse
Data publicării:
Cum putem scăpa de retenția de apă. Care sunt cauzele și la ce trebuie să fim atenți.

Picioarele și mâinile umflate, tranzitul intestinal lent sau lipsa unor rezultate remarcabile în urma unei cure de slăbire sunt semnalele retenției de apă. Afecțiunea apare atunci când organismul reține în țesuturi mai multă apă decât este nevoie.

Cum putem scăpa de retenția de apă


Organismul uman conține, la maturitate, 55% apă (în cazul femeilor), respectiv 60% la bărbați, în vreme ce persoanele în vârstă conțin doar 50%. Astfel, pentru o bună funcționare a organismului este necesar să ne menținem gradul de hidratare, așa cum spun specialiștii, cu un consum zilnic de minumum 2 litri de apă.

Sănătatea țesutului muscular, a organelor interne și a sistemului osos depinde de aportul zilnic de apă, însă stocarea în cantitate prea mare a acesteia nu este benefică.

”Retenția hidrică înseamnă că mâncăm prea sărat, înseamnă că ceva nu este în regulă cu organismul nostru, și că ce consumăm ca lichide, practic, nu se elimină în mod regulat, nu se elimină suficient și poate fi un semn de afecțiune la nivel renal sau o afecțiune a altui sistem din organismul nostru”, a declarat nutriționistul Lygia Alexandrescu, la Numai de bine de la Antena 3.

Care sunt cauzele retenției de apă


Specialiștii susțin că cea mai frecventă cauză a retenției de apă este consumul excesiv de sare, iar acesta este și unul dintre principalii factori de risc ai hipertensiunii arteriale.

”De cele mai multe ori, sodiul prea mult din dietă ajută și favorizează la menținerea lichidelor în organism. Potasiu, spre deosebire de sodiu, este un diuretic și ajută la eliminarea lichidelor din organism, păstrând echilibrul hidrolitic la nivelul vascular”, a mai spus nutriționistul.

Citește continuarea pe DC Medical

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Spectacola
Categorie: Sanatate
Tagurile articolului: lichid  retenie apa  sare 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




pixel