Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată
Fructele de toamnă sunt cele mai multe, dar și cele mai bune, iar potrivit nutriționistului Cristian Mărgărit, ”un fruct mic și colorat înseamnă că are foarte mulți antioxidanți”, în raport cu zaharurile pe care le conține.
”Preocuparea tuturor în legătură cu fructele este zahărul. E ca și cum ai mânca zahăr, dar nu este absolut deloc așa.
Aici ai antioxidanți în primul rând, chiar dacă nu ai cine știe ce vitamine.
Ai niște fibre și studiile arată că efectul consumului de astfel de alimente, de mere, de struguri, de prune și de rodie, previne foarte multe boli.
Deci nu contează, teoretic, dacă am vitamina C sau câtă am, contează efectul pe care îl are consumul de fructe și legume asupra sănătății”, a declarat Cristian Mărgărit la Neatza cu Răzvan și Dani de la Antena 1.
Cristi Mărgărit a prezentat câteva dintre fructele de care ne putem bucura în această perioadă, dar și beneficiile pe care acestea le au pentru sănătatea noastră.
”Prunele au indicele ORAC cel mai mare, care este capacitatea de a neutraliza radicalii liberi, deci un efect antioxidant foarte bun. La fructe mărimea contează, cu cât sunt mai mici și mai colorate, cu atât este mai bine”, a spus nutriționistul.
Despre măr, afirmă Mărgărit că este un fruct interesant, ”știm cu toții că aici (n.r. în coajă) avem mare parte din fibre, antioxidanți etc. Deci chiar și pentru copilași, mărul să fie cu tot cu coajă, după ce le spălăm. Merele se păstrează și arată atât de bine pentru că sunt sortate și culese, sunt soiuri speciale care arată bine și se păstrează bine”, a continuat Mărgărit.
”Para, din punct de vedere al gustului, este mult peste măr. Există și o varietate mare de pere. Dar aici avem ce? Semințele. Știm că au o anumită cantitate de cianură, dar cantitatea aceasta foarte mică face bine. Oferă un efect de adaptare a organismului, este o formă de otravă dar într-o cantitate infimă, care dă un efect de adaptare organismului. Poți mânca sâmburi fără probleme, în această cantitate, și chiar îți oferă beneficii”, a mai spus Mărgărit.
Citește continuarea pe DC MEDICAL
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Sanatate
Tagurile articolului: beneficii fructe sănătate
Anca Hâncu, doctor în...