După cât timp expiră pastele în frigider? Trucuri care îți salvează mâncarea
Data publicării:
Un fel de mâncare poate fi păstrat în frigider o anumită perioadă, în funcție de ingredientele sale.

Refrigerarea a schimbat complet multe dintre obiceiurile noastre alimentare și chiar a făcut posibilă păstrarea în frigider a unor alimente care, ținute la temperatura camerei, se stricau. Este cu siguranță o metodă eficientă de menținere a alimentelor în stare bună, dar există o limită!

Ceea ce numim refrigerare constă în menținerea alimentelor la o temperatură între 0 și 8 grade Celsius. Acest lucru încetinește dezvoltarea bacteriilor, dar nu o oprește în întregime. Din acest motiv, mâncarea nu poate fi păstrată la frigider cu săptămânile, ci doar câteva câteva zile, în funcție de ce ingrediente conține. 

Spre exemplu, în cazul pastelor Carbonara, timpul de păstrare în frigider variază: dacă sosul conține ou, ar trebui să stea la frigider cel mult două zile, iar dacă este cu smântână, poate rezista până la 3 zile.

Consumul de alimente stricate, care au stat la frigider mai mult decât ar fi trebuit, este foarte periculos, deoarece suntem expuși la bacterii precum Clostridium, Campylobacter sau chiar Listeria și Salmonella.

În plus, este important să păstrăm alimentele în frigider. Nu ar trebui să le lăsăm expuse la aer mai mult de două ore înainte de a le băga la frigider (deoarece în acea perioadă intră în contact cu microorganisme care ar putea prolifera ulterior). Pe de altă parte, nici mâncarea fierbinte nu trebuie băgată imediat în frigider, deoarece riscăm să apară condensul, care creează un mediu ideal pentru microorganisme.

 

Citește continuarea pe DC Medical.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Spectacola
Categorie: Diete
Tagurile articolului: bacterii  frigider  paste  refrigerare 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




Încă un mit alimentar, spulberat de Mihaela Bilic

Celebra nutriționistă Mihaela Bilic a analizat un mit...

pixel