Efectele consumului de cafea asupra creierului. Costin Dămășaru: „Acesta este efectul advers”
Data publicării:
Costin Dămășaru, fondatorul și directorul general al centrului „Veruvis”, omul care a descifrat limbajul creierului uman scanând peste 7.500 de creiere, a fost invitat în podcastul „Fain și Simplu”, unde a dezvăluit ce efecte are cafeaua asupra creierului.

Cafeaua este una dintre cele mai consumate băuturi din lume. Majoritatea oamenilor își încep dimineața cu o ceașcă de cafea, bucurându-se de aroma sa bogată. Invitat în podcastul „Fain și Simplu” realizat de Mihai Morar, Costin Dămășaru, fondatorul și directorul general al centrului „Veruvis”, omul care a descifrat limbajul creierului uman scanând peste 7.500 de creiere, a spus ce efecte are cafeaua asupra creierului nostru.

Efectele consumului de cafea asupra creierului. Costin Dămășaru: „Acesta este efectul advers”

Deși se crede că ne ține energici pe durata întregii zile, ei bine, nu este așa. Potrivit specialistului, cofeina activează creierul pe termen scurt și poate duce la o lipsă de energie după doar două ore de la consum. Totuși, Costin Dămășaru a precizat că fiecare persoană va simți efectele cafelei într-un mod diferit.

„Avem cofeina care energizează creierul, adică transmite un semnal creierului să se activeze. Asta face și taurina în diferite energizante. O face pe termen scurt. Energia pentru ziua respectivă, cafeaua o comprimă în 2 ore și după nu mai ai energie. Acesta este efectul advers al cafelei în exces, dar depinde cum e conformația neuronală. Dacă tu ești hipoactivat foarte puternic bei o cafea, îți activezi creierul, dar lumea te percepe ca fiind foarte calm, dar tu dacă nu beai cafeaua respectivă trebuia să fii nervos.

Oamenii beau cafea să se calmeze, să nu fie nervoși. Dacă nu bei cafea, creierul spune că trece la planul B: nervozitate, agresivitate care activează creierul”, a spus Costin Dămășaru în cadrul podcastului „Fain și Simplu” realizat de Mihai Morar.

Te-ar putea interesa și: Topul celor mai sănătoase alimente pentru organism. Mihaela Bilic a spus-o fără perdea: „Nu avem cum să fim vegetarieni sub nicio formă”.

„I-am spus că atunci când bea cafea el nu se activează, ci se calmează”

Costin Dămășaru a oferit și un exemplu real. Specialistul a povestit despre unul dintre primii săi clienți, căruia i-a făcut harta creierului. Acesta avea creierul complet hipoactivat, iar Costin Dămășaru a observat că, atunci când bea cafea, acesta nu se activa, ci se calma. 

„Unul dintre primii mei clienți a fost un expat și am pus pariul cu el că după ce îi fac harta creierului o să îi spun ceva ce nu știe nici mama lui. A venit la noi și avea creierul hipoactivat tot. I-am spus că atunci când bea cafea el nu se activează, ci se calmează. Se activa creierul. I-am spus că își activează sistemul nervos central fie prin cafea, energizante, fie prin nervi.

Se ducea la muncă, urla o oră, se activa foarte puternic, mai avea încă o oră de energie și după pica. Așa găsise creierul lui soluția să activeze hipoactivarea, albastrul ăla din creier, prin nervi, prin agresiune. Se activa foarte puternic, băga turbo 2 ore și după aceea pica. Așa funcționa. Noi l-am antrenat astfel încât să-și crească, să-și optimizeze creierul fără să fie nevoie de substanțe din exterior. I-am spus să stea o oră jumătate cu el dimineața, să învețe cum să facă asta. Avea un ritual. În fiecare dimineață, după ce mânca, făcea sport, stătea cu el și-și activa creierul, hipoactivitatea o optimiza, fără să mai fie nevoie să bea cafea sau să se enerveze”, a mai precizat Costin Dămășaru în cadrul podcastului „Fain și Simplu” realizat de Mihai Morar.

Te-ar putea interesa și: Afecțiunile creierului pe care aparatura medicală nu le detectează. Leon Dănăilă: „Foarte multe leziuni cerebrale nu se văd”

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Valentina Miu
Categorie: Sanatate



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto Podcast „un PODCAST mișto By Bursucu`”

Frații lui Silviu Prigoană sunt revoltați pentru că nu au știut de înmormântarea omului de afaceri: „Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu tatăl lui”




pixel