Gabriel Diaconu, despre boala lui Vladimir Putin: E terminat! E dependent de antiinflamatoare steroidiene
Data publicării:
Medicul psihiatru Gabriel Diaconu a vorbit despre starea de sănătate a lui Vladimir Putin și despre comportamentul său. 

Analiștii, specialiștii și ofițerii de informații militare care lucrează acum la Pentagon l-au tot studiat pe Vladimir Putin pentru a-și da seama de unde vine comportamentul său agresiv sau... care este motivul pentru care are fața umflată.

Psihiatrul Gabriel Diaconu, specializat în suicid, a vorbit în urmă cu ceva timp despre Vladimir Putin și problemele pe care acesta le are în comportament și a povestit despre momentele din cariera sa în care a fost nevoit să interacționeze cu pacienți psihotici, care puteau deveni agresivi în orice moment și a făcut o paralelă cu felul în care încearcă acum Occidentul să negocieze cu Putin.

"Putin-omul cred că îndeplinește criterii pentru mai multe diagnostice psihiatrice. Putin-președintele este, de bună seamă, un hibrid între om și funcție. Nu există pe această lume vreun președinte de stat care să fie de capul lui.

Drept urmare, Putin-președintele, reprezintă un agregat între om și oamenii dimprejurul lui și pozițiile de putere și ce mai rămâne din voința lui după ce s-a intersectat cu a altora.

 

Putin-legenda ne lasă să credem că taie și spânzură și nimic împrejurul lui nu mișcă. Nici musca nu zboară dacă Putin nu-i dă voie. Asta este o fantasmă a poporului lui și, într-o anumită măsură, a anumitor oameni care se uită la el ca la un despot absolutist. Nu e un despot absolutist", a spus el

"Este în cușca propriilor halucinații. Putin este terminat"

 

Acum însă, psihiatrul Gabriel Diaconu a analizat din nou comportamentul lui Vladimir Putin și starea lui de sănătate și și-a exprimat opinia cu privire la afecțiunea pe care o trădează aspectul tumefiat al feței sale.

"Ne uităm în această perioadă la cioburile oglinzii unui cult al personalității foarte atent creat și dăltuit vreme de 20 și ceva de ani.

Citește continuarea pe DC MEDICAL

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Sanatate
Tagurile articolului: ganriel diaconu  sănătate  vladimir putin 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




pixel