Histamina, inamicul sănătății noastre? Mihaela Bilic a explicat când ar trebui să ne îngrijoreze și ce reacții apar la nivelul organismului
Data actualizării:
Data publicării:
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a vorbit despre histamină. 

Durerile de cap, inflamația mucoasei nazale, greața, durerile de stomac sau rupțiile cutanate, pot fi simptomele asociate cu nivelurile crescute de histamină în organism. Aceste reacții pot apărea în contextul unei intoleranțe la histamină. Medicul nutriționist a explicat în detaliu tot ceea ce ține de această substanță chimică.

„Histamina, o intoleranță la modă. După “epidemia” de intoleranțe la gluten și lactoză, histamina a devenit inamicul sănătății noastre. Haideți să lămurim povestea histaminei!!

Ce e histamina? O moleculă prezentă la toate animalele și produsă natural în mai multe organe: peretele gastric (stomac), neuronii din creier, globulele albe din sânge, dar care se găsește și în plămâni și în ficat.

Ce rol are histamina? Este un neuromediator implicat în fenomenele inflamatorii și alergice, e responsabilă de răspunsul imun, determină constricția bronșiilor, vasodilatație la nivelul pielii, secreție acidă în stomac și stare de trezire în creier.

Există histamină în alimente? Da, în afară de histamina produsă de organism, toate alimentele fermentate conțin cantități variabile de histamină: brânzeturile, peștele marinat/afumat, murăturile, ciocolata, vinul și berea, drojdia, borșul.

Există intoleranță la histamină? În mod normal histamina e distrusă de enzima numită diaminoxidază. Dacă această enzimă e deficitară sau în cazul unui aport alimentar crescut de produse fermentate, poate crește nivelul histaminei în sânge”, a spus medicul nutriționist Mihaela Bilic.

Te-ar putea interesa și: Afecțiunea rară de care suferă Jador. Artistul a mărturisit abia acum: „Fac parte din 0,01% dintre persoanele de pe glob cu problema asta. Îți vine să plângi pur și simplu”

Ce se întâmplă când există histamină în exces

„Apare o reacție de pseudo-alergie alimentară manifestată cu înroșire a feței/pielii, dureri de cap, inflamația mucoasei nazale, greață, durere de stomac, diaree, erupții cutanate, mâncărimi, bufeuri de căldură, palpitații etc. De precizat că aceste simptome au intensitate variabilă și dispar de la sine în câteva ore. Sunt rare cazurile în care este nevoie de tratament antihistaminic (antialergic).

De subliniat faptul că intoleranța la histamină este preponderent o afecțiune genetică (deficit de enzimă diaminoxidază), factorul alimentar fiind incriminat rareori și atunci în asociere cu alți factori declanșatori: efort fizic extrem, stres emoțional, fluctuații hormonale (femeile înainte de ciclul menstrual), boli infecțioase, anumite medicamente etc.

Concluzia? Intoleranțele și alergiile alimentare sunt mediate de histamină, dar țin de funcționarea sistemului imun, NU de alimentele consumate! Histamina o secretă și o metabolizează organismul așa cum știe/vrea el, iar aportul alimentar are o importanță minoră- ca și în cazul colesterolului, care e sintetizat de ficat, indiferent dacă mănânci iarbă sau ouă Înainte să dați vina pe mâncare, faceți “curățenie” în viața voastră, de cele mai multe ori problemele sunt emoționale/sufletești, nu alimentare!!”, a mai adăugat medicul nutriționist Mihaela Bilic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Valentina Miu
Categorie: Sanatate



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale




pixel