Importanța kinetoterapiei în sarcină. Cristian Drosu explică: „Sunt femei care au pierdut sarcini de la durerile de spate”/ EXCLUSIV
Data actualizării:
Data publicării:
Cristian Drosu, kinetoterapeut, a explicat, în exclusivitate pentru Spectacola, cât de importantă este kinetoterapia în sarcină. 

Este recunoscut că exercițiul fizic controlat, sub atenta observare a unui specialist, este deosebit de util pentru cele care se pregătesc să devină mame, ajutându-le să depășească și chiar să previna problemele ce se pot ivi în timpul sarcinii și al nașterii.

Importanța kinetoterapiei în sarcină

Cristian Drosu, kinetoterapeut, a fost invitatul Rominei Băluță, în cadrul emisiunii „Pastila de frumusețe”, acolo unde a dezvăluit cât de importantă este kinetoterapia în sarcină, dar și după naștere. Specialistul a mărturisit că aceată procedură medicală nu trebuie să lipsească din viața niciunui om, în niciun caz din viața femeilor care se pregătesc să devină mămici. Cristian Drosu a pecizat, de asemenea, că organismul unei femei suferă mari modificări, astfel că trebuie să ajutăm corpul să ducă la bun sfârșit o sarcină. 

„Este foarte importantă kinetoterapia în sarcină, pentru că bazinul suferă din punct de vedere locomotor și suferă cele mai multe modificări. Organismul unei femei este orientat toată viața către a rămâne însărcinată și a face copii. Deci, toată viața, până la menopauză, adică de când începe ciclul menstrual până la menopauză, organismul femeii înseamnă reproducere. Structura lor este de așa natură să se modifice. În momentul în care rămâi gravidă, bazinul începe să se dilate. Bazinul are niște structuri, cum avem și la creier, practic sunt niște oase sudate. Biomecanica bazinului începe să se modifice, pentru că se pregătește de naștere. Organismul nu știe că o să urmeze cezariana. Multe femei spun că ele fac cezariană și nu au nicio treabă, dar corpul nu știe că tu vei face cezariană, el se pregătește în mod fiziologic să facă treaba asta. Așa că, apar modificări de bazin, musculatura se modifică și, cu cât ți musculatura întărită și solidă și ai un spate bun, duce sarcina la capăt. Multe femei, din păcate le este frică să rămână însărcinate din cauza unei posturi vicioase, deja au foarte mari dureri de spate și dacă mai rămân și gravide ar fi un dezastru. Am auzit cazuri, într-adevăr mai rare, în care au pierdut sarcini de la dureri de spate. Astea sunt niște cazuri extreme, nu se întâmplă foarte des, dar există. Au fost mai mulți factori acolo, dar unul dintre factorii care au contribuit la pierderea sarcinii au fost herniile de disc preexistente. Practic, ea avea o hiperlodoză și automat, când a venit și fătul s-a modificat și mai rău. ”, a declarat Cristian Drosu, în exclusivitate pentru Spectacola. 

Cristian Drosu a ținut să le dea și un sfat viitoarelor mămici. 

”Înainte să rămâneți însărcinate întăriți-vă puțin musculatura, aveți grijă să aveți o coloană cât de cât sănătoasă. ”, a mai spus specialistul. 

Cristian Drosu: ”Multe femei după sarcină au probleme cu zona pelviană”

Kinetoterapeutul a precizat că sunt foarte multe femei care , după sarcină, au probleme cu zona pelvină, astfel că, recuperarea medicală este foarte importantă. 

”După sarcină, din punctul meu de vedere kinetoterapia după naștere e și mai importantă, pentru că, în timpul sarcinii, corpul oricum își face el adaptările. După sarcină, linia albă, adică zona abdominală creează o distensie abdominală, aia trebuie întărită, trebuie întărit peretele pelvin. Multe femei după sarcină au probleme cu zona pelviană, pentru că acolo sunt foarte mulți mușchi care dezvoltă hiperlaxitate și astfel trebuie întăriți. ”, ne-a mai explicat Cristian Drosu. 

Vezi interviul integral mai jos: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Sanatate
Tagurile articolului:   cristian drosu  kinetoterapie  sarcina 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel