Gina Matache, despre posibilitatea de a-și reface viața. Își dorește sau nu un partener mai tânăr decât ea?
Potrivit medicului, postul este ceva benefic atât pentru suflet, cât și pentru trup. Iar abținerea de la o anumită categorie de alimente nu ar trebui să ne creeze nicio neplăcere. Mai mult, ea atrage atenția asupra faptului că oamenii au ajuns să se supraalimenteze și că privesc postul drept o „pedeapsă”.
”Frumos subiect, dacă nu îl denaturăm și nu îl reinterpretăm. Noi, ca oameni, luăm cuvântul „post” și facem din el o chestiune, mai degrabă, o negociere cu divinitatea. Uneori postul este folosit ca „acum, ori niciodată”, fie vrei cură de slăbire, dacă nu, atunci un detox, adică dacă facem post, atunci să facem și un detox, că n-ar fi rău, și nu în ultimul rând, această greșeală care mi se pare majoră și care strică noțiunea postului în sine, ne ghiftuim.
Adică, acum rafturile supermarketurilor au kilometri cu produse de post, și atunci faptul că tu ești sătul, mâncând ca în perioada de dulce, doar că mănânci produse care nu sunt de origine animală, strică esența postului. În post trebuie să fie o confruntare cu senzația de foame. Postul trebuie să fie un exercițiu de voință. Presupune o îndepărtare de plăcerile banale, umane, trupești, și presupune un fel de un contact mai strâns tu cu tine, cu spiritualitatea, cu ce înseamnă alte nevoi, decât cele alimentare.
În post, ăsta ar trebui să fie exercițiul. Faptul că nu suntem sătui, această senzație de foame ne produce o trezire a simțurilor, a minții, pentru că începi să-ți pui întrebări. Din păcate, după această izolare, mâncarea a devenit elementul central al vieții noastre. Nu aș vrea să fiu răutăcioasă, să indignez pe cineva, dar 40 de zile putem trăi doar cu apă. Ăsta este adevărul. Este o chestiune pe care religia o știe și este de comun acord cu medicina”, a spus medicul nutriționist.
Noi credem că glicemia scade, că poftele trebuiesc satisfăcute, că dacă simțim o senzație de foame. Culmea, medicii nutriționiști au reușit să mute senzația de foame din sfera senzațiilor normale, firești, în sfera senzațiilor de nedorit. Noi, în prezent, avem de toate oricând vrem. Avem o supraofertă care nu ne face bine.
Nu uitați că recomandarea bisericii, și nu este una greșită, tocmai că pentru că înainte de a apărea medicii nutriționiști, nu puteai să faci educație, atunci a venit religia și a spus – de două ori pe săptămână măcar, nu mâncați alimente de origine animală. Este o chestiune de bun-simț alimentar, pentru că ne rămân celelalte cinci zile în care mâncăm carne.
În momentul în care noi scoatem proteinele de origine animală, ele sunt cele care dau sațietate. Deci, automat, trebuie să fim pregătiți că în post, mâncând numai produse de origine vegetală și făinoase, o să ne fie foame. O să căutăm mai multă cantitate automat, pentru că orice înseamnă carne, pește, ou, brânză, lapte și atenție – că tot spuneați de postul catolic și cel ortodox -, ei bine, în postul lor, catolicii permit produsele lactate. În postul catolic, doar carnea este eliminată, dar rămân ouăle și brânza. E mai ușor de ținut, cu siguranță.
Nu trebuie luat postul ca pe o pedeapsă, din cauza asta trebuie să ne dorim noi, pentru noi, nu s-o facem demonstrativ. Este exact ca atunci când oamenii adoptă diete vegane sau vegetariene. Cu cât vorbesc mai mult despre asta, mie mi se pare că este o chestiune care nu e OK acolo… Ca să demonstreze cât sunt ei de speciali și plini de voință. În momentul în care o faci, cred că trebuie să fie o chestiune intimă”, a declarat Mihaela Bilic la Digi24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Diete
Tagurile articolului: alimentatie dietă mihaela bilic nutritionist post
Celebra nutriționistă Mihaela Bilic a analizat un mit...
Ruxandra Pleșea, medic...
O nutriționistă a arătat care...
Doctor Mihail a explicat,...