Mit sau adevăr: Pasta de dinți vindecă acneea? Ioana Marinescu explică: „Dă senzația că pielea se usucă”
Data publicării:
Ioana Marinescu, fondator PLUSH BIO, Farmacist Formulator, specialist în Formularea și Evaluarea produsului dermatocosmetic, membru al Societății Române de Dermatologie, a fost invitată în cadrul emisiunii ”Interviurile Spectacola”, unde a dezvăluit dacă pasta de dinți ajută sau nu la eliminarea acneei.

Probabil că și tu ai auzit de multe ori că pasta de dinți „usucă” erupțiile acneice și cu siguranță ai încercat metoda măcar o dată, fără să te gândești că te-ai putea expune vreunui risc. Ioana Marinescu, fondator PLUSH BIO, a vorbit într-o nouă ediție a Pastilei de Frumusețe, din cadrul emisiunii „Interviurile Spectacola” despre acest subiect.

Specialista a mărturisit că pasta de dinți doar dă senzația de uscare, însă, datorită mentolului pe care îl conține, ne poate provoca arsuri grave. Tocmai de aceea, Ioana Marinescu ne recomandă să folosim pasta de dinți doar pentru a ne curăța dinții, nu și pentru a scăpa de acnee. 

„Am avut câteva cazuri în cabinet cu persoane care s-au ars pe față din cauza unei aplicăr foarte intense de pastă de dinți. Pasta de dinți, datorită mentolului pe care îl conține, dă senzația că pielea se usucă și că dispare coșul respectiv. Totuși, pasta de dinți este fabuloasă pentru spălatul pe dinți și, cu siguranță, nu este remediul pe care îl așteptăm pentru acnee”, a explicat Ioana Marinescu pentru Spectacola

Cum tratăm coșurile și imperfecțiunile acneice

Chiar dacă foarte mulți își pierd speranța dacă se confruntă cu această problemă, fiind destul de greu de tratat, Ioana Marinescu asigură asupra faptului că acneea are tratament, trebuie doar să ne înarmăm cu foarte multă răbdare și să așteptăm rezultatele, care vor veni mai greu. Mai mult de atât, specialista dezvăluie toți pașii ce trebuie făcuți, pentru a scăpa de coșuri.

”Curățarea este esențială și trebuie să fie făcută temeinic. Apoi este important să folosim creme pe bază de retinoizi, exact așa cum scrie pe prospect, ordonat. Retinoizii sunt standardul de aur în acnee, clar, doar că find un activ intens, în funcție de clasa de retinoizi pe care o folosim ei pot să stimuleze acneea, asta fac ei prima dată. Ei o să ne aducă la suprafață tot și pielea va arăta rău la început. Al doilea lucru neplăcut pe care îl aduc ei este iritația pielii, pentru că sunt niște active agresive, dar dacă oferim tenului așa cum trebuie și să nu dăm în fiecare seară. Retinoizii trebuie introduși în rutină progresiv, treptat. Dacă știm să-i folosim, rezultatele sunt fabuloase și definitive, în principiu. Totuși, acneea poate avea întotdeauna recidive. Este important să ținem rutina respectivă, ca ea să aibă un rezultat.

În general, o persoană care are coșuri trăiește ceva timp cu ele până găsește un remediu. În momentul în care îl găsim, este important să-i lăsăm tenului timp să ajungă la o formă optimă.”, a declarat Ioana Marinescu.

Ce facem ca acneea să nu recidiveze

De asemenea, fondatoarea PLUSH BIO a dezvăluit și ce trebuie făcut ca tenul să rămână unul curat, iar coșurile să fie ținute la distanță pentru totdeauna. Trebuie să avem mare grijă, avertizează ea, pentru că odată ce am avut un ten cu probleme, acesta va fi mereu predispus coșurilor.

„E foarte important ca în momentul în care ajungi ca tenul să arate bine să continui curățarea, trebuie să rămâi cu o cremă care să-ți priască și să țină sub control tenul, pentru că tenurile cu probleme cu siguranță au recidive destul de des întâlnite într-un moment de stres major, atunci când nu vine menstruația, atunci poate când mergi în concediu și nu-ți mai faci aceeași rutină, într-un moment în care schimbi cremele. Este important să ne înțelegem tenul, ăsta e cel mai important lucru. Dacă ajungi să faci asta, va fi ușor de gestionat orice problemă.”, a mai spus specialista.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Sanatate
Tagurile articolului:   adevar  ioana marinescu  mit  pasta dinti  plush 

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel