„O istorie a slăbitului...fără rezultat

Orice început de an presupune și o cură de slăbire pentru că, nu-i așa, niciodată nu suntem suficient de slabi... sau de bogați. Regimul de slăbit nu este o invenție nouă, oamenii s-au luptat dintotdeauna cu kilogramele în plus, iar o metodă ușoară și eficientă de “a topi” grăsimea, n-a fost descoperită. Încă. 
La o scurtă trecere în revistă a strategiilor legate de slăbit, constatăm cu tristețe că foamea și implicit mâncatul puțin, sunt sfinte. Dilema este cum reușești să rabzi de foame?! Din antichitate până în zilele noastre soluțiile au fost cât se poate de radicale și drastice: foame, frig, nesomn, mișcare, purgative, laxative și, din sec XX, amfetamine.
Hippocrate, părintele medicinei, recomandă munca fizică grea înainte de masă, ca să gâfâi de oboseală. Și pentru Soranus d’Ephese, medic din secolul II, soluția este să dormi cat mai puțin și să te miști cat mai mult. În plus trebuie mâncat o singură dată în zi, un singur fel de mâncare rece, pe bază de legume, cu un pic de pește sau carne. Încă din antichitate se recomandă deja consumul de laxative și vomitive.

În evul mediu atitudinea rămâne aceeași, Avicenna pune accentul tot pe mișcare și purgative care să împiedice digestia. Începând cu anul 1700 obezii erau sfătuiți să doarmă puțin, să transpire mult și să abuzeze de laxative. La Paris, doctorul Antoine Petit folosește oțet și cafea neagră ca ajutor pentru slăbit, iar în Anglia doctorul Malcom Fleming prescrie ingestia de săpun ca să topească grăsimile.

Începutul secolului XX, deși aduce o înțelegere mai bună a fenomenelor de calorimetrie și efort muscular, vine cu regimuri de slăbire la fel de restrictive.

Cura Guelpa se baza pe înfometare,  nefiind permise decât apa și ceaiurile, plus un purgativ pe bază de ulei de ricin. În anii ‘20 cura de lapte a doctorului Leven consta din consumul a 10 cești de ceai în primele 2-3 zile, apoi alte 10 zile în care se consuma exclusiv lapte cald parfumat cu vanilie, caramel sau cafea. 

Această obsesie a curelor de slăbire se amplifică începând cu anii ‘60 și de atunci interesul pentru siluetă “molipsește” treptat toată populația, indiferent de vârstă, sex sau profesie. Jane Fonda povestește într-un film documentar cum a învățat de la mama ei să-și inducă voma, ca metodă de menținere a siluetei și ulterior cum a apelat la amfetamine pentru reducerea apetitului. Și Audrey Hepburn, celebră pentru silueta ei filiformă, își ducea existența între episoade de bulimie și anorexie, “presărate” din belșug cu medicamente psihotrope. 

Nu avem încă un “leac” pentru obezitate, iar oamenii se chinuiesc și rabdă de foame acum, în secolul XXI, așa cum o făceau și în antichitate.

 Nu suntem dotați cu mecanisme naturale de slăbit, iar foamea este o senzație de care nu putem uita niciodată! Cât despre voință, slabă speranță că ne putem abține pe termen lung, nu putem schimba instinctele indiferent de efortul pe care-l facem. Capul, nu corpul, trebuie blocat și potolit ca să nu mai fie cu gândul la mâncare, mintea noastră e neobosită și insațiabilă când vine vorba de poftă și plăcere. 

Așa că întrebarea care rămâne e următoarea: cât să fim de fericiți, entuziasmați, îndrăgostiți, satisfăcuți, împliniți, liniștiți, iubiți ca să nu ne mai trebuiască mâncare?!

Iar în lipsa acestei stări de bine autentice și plenare, nu e de mirare că singurele medicamente ce funcționează sunt psihotropele. Doar prin stimularea sistemului nervos ne putem distrage atenția de la mâncare, însă toate produsele psihotrope au fost treptat interzise- spre binele nostru, spun ei. Eu cred că avem obiective diferite, iar societatea nu are nevoie ca noi să fim alerți, vigilenți, neadormiți, independenți... și mai puțin consumatori”,  a scris medicul pe pagina sa de Facebook.