Patru sosuri periculoase pentru diabet. De ce trebuie să renunți la ele, chiar dacă îți plac
Data publicării:
Care sunt cele mai periculoase sosuri pe care diabeticii ar trebui să le evite din alimentația lor. Au un impact negativ asupra glicemiei.

A fi diabetic vine la pachet cu o serie de restricții din punct de vedere culinar, iar cei pofticioși trebuie să se reorienteze spre alte feluri de mâncare, aparent mai banale sau lipsite de savoare. Însă multitudinea de fructe și legume poate să ajute prin crearea unei diete sănătoase.

Când vine vorba de îmbunătățirea unei salate sau a unui grătar, prin adăugarea unui sos, trebuie ținut cont de mai multe lucruri, deoarece sosurile pot să aibă un impact negativ asupra glicemiei, în special acele sosuri cumpărate, care au un adaos peste ”limitele admise” de dieta diabeticului.

Nivelul ridicat din zahăr din sânge este determinat de mai mulți factori, printre care stresul, somnul insuficient și alimentație.

Cele mai periculoase 4 sosuri pentru diabetici

Ca multe dintre produsele procesate, ce par inofensive, sosurile sunt și ele pline de sare, zahăr ori de potențiatori de arome. Iar zahărul, unul dintre cele mai periculoase pentru diabet se află ”ascuns” sub tot felul de denumiri sofisticate, astfel, dacă pe etichetă veți regăsi ”sirop”, ”dextroză” sau ”melasă”, cel mai bine este să renunțați a cumpăra respectivul produs.

Nutriționistul Laura Burak susține că ideea de condiment trebuie să fie una care să aducă un plus de savoare mâncării, în timp ce sosurile nu fac decât să pună zahăr și sare în exces în farfurie.

”În loc să turnați zahăr și sare în exces pe mâncare, condimentele sunt o modalitate excelentă de a spori gustul alimentelor și de a introduce în dietă mai multe alimente sănătoase, cum ar fi legumele”, spune Burak, potrivit EatThis.

Potrivit nutriționistul, cele mai nocive 4 sosuri pentru diabetici sunt:

Ketchup-ul. ”Cele mai multe sortimente de ketchup din comerț au un conținut ridicat de zahăr, de obicei sub formă de sirop de porumb cu un conținut ridicat de fructoză”, explică Burak. De altfel este cunoscut faptul că un consum mare de sirop de porumb bogat în fructoză duce la probleme de sănătate, inclusiv obezitate, rezistență la insulină și chiar diabet.

Muștarul cu miere. Cele două elemente, luate separat au beneficii dovedite asupra sănătății, însă mierea are un conținut bogat de zahăr natural, iar combinația nu are aceleași efecte pozitive, în special pentru diabetici.

”Organismul dumneavoastră îl va interpreta exact la fel ca pe zahărul de masă. Așadar, deși expresia muștar cu miere îl poate face să pară mai sănătos pe etichetă, aveți grijă la cuvântul miere atunci când este folosit în sosuri. Este doar un alt mod de a adăuga zahăr pur în alimente”, mai spune Burak. De altfel, aceasta recomandă muștarul simplu, la care să vă adăugați singuri un strop de miere, și astfel veți știi exact ce cantitate de zahăr trebuie redusă pe parcursul zilei.

Citește continuarea pe dcmedical.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Spectacola
Categorie: Sanatate
Tagurile articolului: diabet  sănătate  sosuri 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




pixel