Traversăm o perioadă atipică. Distanțarea socială produce multe traume în randurile persoanelor care deja trăiau in singuratate. 

Ce înseamnă singurătatea pentru psihic?

„Întradevăr, evenimentele ultimelor luni au apăsat accelerația sănătății mintale pentru mulți dintre noi, iar aici regăsim și singurătatea. Chiar dacă, la prima vedere singurătatea nu pare să aibă vreo legătură  directă cu sănătatea psihicului nostru, perioada pandemiei a evidențiat încă o dată faptul că nevoia noastră de a ne conecta este una înnăscută și că o bună parte din starea noastră de bine psihică și fizică se datorează interacțiunilor directe cu perosnele semnificative din viașa noastră și nu numai. Fiecare dintre noi poate să ofere o interpretare a ceea ce înseamnă pentru el/ea singurătatea, însă cercetătorii de specialitatea o descriu ca fiind o starea de suferință sau disconfort care rezultă atunci când cineva percepe un decalaj între dorința de conexiune și ceea ce se întâmplă în realitae. Astfel că, putem percepe singurătatea la nivelul gândurilor, al emoțiilor și al corpului. Mai mult decât atât, la nivelul creierului, singurătatea acționează asupra acelorași părți ale creierului ca și durerea fizică.

Cercetările din trecut au tratat singurătatea ca un sinonim pentru izolarea socială, studiile recente dezvăluie că sentimentul subiectiv al singurătății, experienșa internă a deconectării sau respingeri, se află în centrul problemei.Mai mulți dintre noi ca oricând îi simțim prezența, fie că suntem tineri sau vârstnici, căsătoriți sau singuri, că locuim în mediul urban sau în cel rural. Asta face ca singurătatea să se ”ascundă la vedere” și să acșioneze în timp asupra psihicului nostru”, a explicat psihologul pentru Spectacola.

Care sunt riscurile pentru sănătatea psihică pe care le aduce singurătatea?

„Singurătatea se ascunde la vedere, însă ramurile ei, atunci când vine vorba de sănătatea psihică, sunt vaste, însă, de cele mai multe ori, singurătatea are asocieri directe cu simptome ale depresiei și anxietății. Mai mult decât atât, singurătatea afectează nivelul perceput de auto-eficacitate al unei persoane (Cred că pot/nu pot să fac o anume activitate/interacțiune sau cât de priceput sunt), iar auto- eficacitatea este strâns legată de sitima de sine. Astfel, o auto-eficacitate scăzută are un impact direct asupra stimei de sine și poate să ducă la depresie și anxietate. Tot aici regăsim și răspunsuri fiziologice adverse cum ar fi producția crescută de hormoni ai stresului care poate afecta calitatea somnului și poate duce la slăbirea imunității. În concluzie, singurătatea nu se răsfrânge doar asupra psihicului nostru ci și a fizicului șia comportamentelor”, spune specialistul. 

Suntem ființe sociale. Ne puteam adapta la traiul în singurătate fără să resimțim asta ca pe o pedeapsă?

„Ei bine, iată că am ajuns și la partea pozitivă. Pe lângă faptul că suntem ființe sociale, am fost înzestrați cu abilitatea de adaptare și flexibilizre în fața schimbărilor pe care mediul le aduce, iar această adaptabilitate este unul dintre principaelel motive pentru care specia umană a supraviețuit de-a lungul zecilor de mii de ani. 
Acum că ne-am reamintit de această capacitate, este important să vorbim și despre felul în care schimbarea este percepută de creierul nostru, deoarece mintea omului are nevoie de predictibilitate, iar lejeritatea cu care primim sau acceptăm  nevoia de schimbare în viața noastră ne indică gradul de flexibilitate pe care l-am dobândit de-a lungul timpului. Astfel că, în funcție de istoricul de viață, pentru unii dintre noi adaptarea la singurătate va fi percepută ca o nevoie de adaptare și nu ca pe o pedeapsă. Pe scurt, da, putem să ne adaptăm traiul în singurătate, importantă este felxibilitatea de care dăm dovadă și interpretarea psihică pe care o oferim situației în care ne aflăm ( ”Este o nenorocire/ o pedeapsă ceea ce mi se întâmplă” sau ” Haide să văd ce pot face/ ce pot schimba astfel âncât să reduc disconfortul”)”, arată Diana Lupu. 

Cum faci față sigurătății

„Cred că cel mai important este să ne  focusăm pe resursele de are dispunem ( tehnologie, partener de viață, hobby-uri,etc) și nu doar pe ceea ce am pierdut. Întradevăr, sună ușor de zis, dar greu de făcut și nu o să neg faptul că este așa, dar ficare dintre noi are capacitatea să își ofere o altă perspectivă și să identifice resursele din jurul lui care îi oferă o stare de bine. Astfel că,  a ne antrena creierul, care este mult mai obișnuit să detecteze pericolul și ce nu merge bine, să identifice și plusurile din exterior reprezintă, din punctul meu de vedere un prim pas spre a traversa această perioadă într-un mod sănătos.
Pe lângă asta, momentele de singurătate sau solitudine, privite dintr-o lentilă pozitivă, sunt acele momente care ne permit să ne reconectăm cu propria persoană, să analizăm car sunt situațiile în care simțim diconfort, unde anume în corp îl simțim, care sunt situațiile/momentele care ne produc bucurie și relaxare și de aici lista poate continua. Cele mai imprtante ingrediente pentru acest proces de explorare sunt curiozitatea și acceptarea de sine”, spune expertul. 

Activitățile care te apropie de ceilalți

„Singurătatea este o emoție/ o stare care are o mulțime de implicații asupra vieții omului, iar unul dintre sentimentele pe care le trăim atunci când ne simțim singuri este cel de inutilitate. Ideea că nimeni nu are nevoie de mine sau că nu pot face ceva care să conteze pentru ceilalți. Astfel că, una din activitățile pe care le putem face ca să ne simțim mai apropiați de ceilalți este să ne conectăm cu nevoile lor și să găsim modalități prin care putem să fim utili.Iar în situația asta îmi vine în minte exemplu: pregătește un fel de mâncare sau o prăjitură pentru o persoană dragă. 
O altă activitate este adaptarea rutinelor pe are înainte le făceai în afara casei, poți să bei cafeaua de dimineață alături de un prieten sau un membru al familie printr-un video call sau pur și simplu să trimiți o poză pe grupul deprieteni și să pornești o conversașie de acolo. Și nu în ultimul rând, putem spori interacțiunea și comunicarea alături de persoanele cu care locuim, fie că sunt părinți, parteneri sau soți”, a explicat psihologul Diana Lupu, de la Pagina de Psihologie. 

Diana Lupu, psiholog