Porți mască și te machiezi? Ce produse ar trebui să folosești. Mirela Vescan explică VIDEO
Data publicării:
Mirela Vescan, make-up artist, a vorbit la Interviurile Spectacola despre problemele provocate de purtarea incorectă a măștii de protecție, dar și despre produsele pe care să le folosim atunci când purtăm mască.

Machiajul și masca de protecție nu sunt chiar cea mai fericită combinaie. Cu toate acestea, masca a devenit parte din rutina zilnică și accesoriul principal, așa că este nevoie să găsim solutii și să ne adaptăm. Dacă machiajul tău ajunge întotdeauna pe mască, murdărind-o, Mirela Vescan vine în ajutorul nostru cu cele mai bune sfaturi, dar și cele mai bune trucuri de machiaj pentru această situație.

"Masca nu ne afectează machiajul, ne afectează  tenul. A apărut, cum spune soțul meu, tenul de mască, tenul de pandemie, tenul care, de la vârful nasului, în jos este iritat, este sensibil, este agitat și, atunci, machiajul devine o necesitate și nu trebuie să renunțăm la el. Nu am avem voie să nu folosim fond de ten. În mod normal, noi ne putem inventa acasă un bb cream. Mixăm puțin fond de ten, cu un produs din generația primer și obținem un fond de ten light, bun, pentru fete, pentru băieți, pentru selfie, pentru toată ziua. Acum , ar trebui să mixăm fondul de ten, dar nu cu un primer, ci cu o cremă calmantă, un unguent, ceva de farmacie. Și pudra trebuie mixată cu o pudră antibacteriană, cu ceva care să ne ajute în această zonă pentru că, tenul chiar devine sensibil. Ne transformăm în două persoane diferite, ca o carte de joc. Zona de bărbie, zona din jurul gurii și obrajii se irită și sunt deja foarte sensibili."

Să porți un jur sub mască, poate fi o provocare. Rujul nu trebuie exclus din rutina noastră de makeup, însă, trebuie să alegem cu atenție ce tip de ruj folosim.

"Dacă folosim un ruj clasic, atunci rămânem cu urme de ruj pe mască. Trebuie să folosim un ruj rezistent la transfer, iar atunci nu o să mai fie nicio problemă," a spus Mirela Vescan.

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Sanatate
Tagurile articolului: fond de ten  machiaj  masca de protectie  Mirela Vescan  ruj 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel