Prima reacție adversă RARĂ după vaccinare, confirmată de Ministerul Sănătății. Un medic din Râmnicu Vâlcea a prezentat paralizie temporară facială
Data actualizării:
Data publicării:
Ministerul Sănătății anunță prima reacție adversă rară pe teritoriul României, după vaccinarea COVID-19. Este vorba despre un medic din Râmnicu Vâlcea care a prezentat o paralizie facială temporară, după rapel.

„Ministerul Sănătății a fost informat de către reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică - Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile despre înregistrarea unei reacții adverse rare, paralizie temporară facială, după administrarea celei de a doua doze de vaccin BioNTech Pfizer (Comirnaty). 

În acest moment, pacienta se află într-o stare de sănătate bună, iar rezultatele analizelor nu arată modificări patologice. 

Reacția adversă avută, potrivit prospectului vaccinului BioNTech Pfizer (Comirnaty), este una rară, care se manifestă și la alte tipuri de vaccinuri”, transmite Ministerul Sănătății.


Este vorba de o femeie,  medic ORL în Râmnicu Vâlcea care, după a doua doză de vaccin, a prezentat o paralizie facială temporară, dar și-a revenit rapid, după cum relata DC Medical AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Georgiana Ioniţă
Categorie: Sanatate
Tagurile articolului: covid  paralizie  rapel  reactie adversa  vaccin 






pixel