Cu toate aceste dezechilibre în dezvoltarea unei persoane, puși în fața vieții adulte, cu dorința de a ne găsi „perechea” ne trezim cu mai multe întrebări decât răspunsuri: Cum este potrivit să îmi manifest iubirea? Cum știu că iubesc? Ce am de făcut în momentul în care cineva îmi spune că mă iubește? Iubirea înseamnă sacrificii? Știu că mă iubește, de ce nu simt că sunt iubit/ă?

Pentru mulți pot părea întrebări absurde, însă, dacă ne luăm câteva clipe să le căutăm răspunsul personal, câți dintre noi știm cu adevărat care este acesta?

Potrivit psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), vom experimenta iubirea dacă o privim din trei unghiuri diferite: (1) iubirea, ca stare de spirit pe care o trăim zi de zi (starea “gazoasă”), (2) relația de cuplu prin prisma tiparelor (starea „lichidă”) și (3) iubirea de sine (starea „solidă”).

1. Iubirea, ca stare de sine stătătoare (starea “gazoasă”, pe care o respirăm dar nu o vedem)

“Iubirea reprezintă un termen care este greu de definit, chiar dacă toți îl trăim și ne putem conecta cu aceasta. Pe de-o parte, avem perspectiva spiritual care o descrie ca fiind „îndelung răbdătoare, plină de bunătate, etc”. Pe de altă parte, avem studiile științifice care privesc iubirea prin „microscop” care a constatat faptul că „…se poate vorbi de fenomene neuroendocrine sub coordonarea diencefalului, luând naștere în hipofiză opiate endogene”(sursa:wikipedia), fenomen corelat cu modificări biochimice care determină reacții biologice tot mai intense. Din experiența umană, este descrisă ca o stare resimțită în întreaga ființă, o atitudine și un fel de a fi, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă. Personal, consider că este toate aceste lucruri, precum și un stil de a te raporta la viață într-un mod sănătos, orientat către creștere și vindecare, împreună”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Citește articolul integral pe DC News.