Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată
Care sunt principalele cauze ale respirației urat mirositoare?
„Cauzele respirației urat mirositoare pot fi multiple, atât de cauza dentară, cât și de cauza generală. Mă voi referi la cele de cauza dentară întrucât fac parte în mod deosebit din zona mea de activitate. Enumăr dinții cariați, probleme parodontale, igienă deficitară. Dintre cauzele generale sunt probleme digestive, reflux gastroesofagian, prezența anumitor bacterii la nivel digestiv, Helycobacter”, a explicat dr. Mina Camelia Vasiliu, pentru Spectacola.
- Carioactivitate intensă și medie
- Inflamatia parodontală în diferite stadii
- Prezența unor infecții dentare
- Prezența unor probleme de drenaj la nivelul glandelor salivare.
- Afecțiuni generale al căror tratament presupune administrarea unor medicamente care influențează secreția salivară și starea de sănătate a gingiilor
- Anumite stări fiziologice cum ar fi sarcina, care poate fi însoțită de gingivita de sarcină.
„Evident, în momentul în care respirația urât mirositoare persistă și atunci când începem să avem dureri sau disconfort la nivelul gingiilor și dinților, vizita la medicul stomatolog este imperios necesară. Însă, vizita la stomatolog ar trebui să fie un obicei sănătos, să o facem cu periodicitate și să nu ne fie teamă. Nu trebuie să mergem la dentist doar atunci când apar probleme grave, ci ar trebui să o facem ca o măsură de prevenție, pentru a nu avea ulterior nevoie de tratamente laborioase și costisitoare.
Controlele periodice se fac atât în perioada dentiției de lapte, cât și la vârstă adultă. Eu le recomand la 6 luni”, explică medicul.
În continuare, dr. Mina Camelia Vasiliu dezvăluie care sunt cele mai eficiente remedii împotriva respirației urât mirositoare, cât și pașii corecți în îngrijirea și igienă dentară.
„Identificarea plăcii bacteriene ajută la conștientizarea pacientului și la corectarea tehnicii de periaj.
Pe lângă periajul clasic, cu periuță manuală sau electrică, este necesar să folosim metode ajutătoare și anume ață dentară, periuțe interdentare, dușul bucal, furcile cu ață dentară, scobitorile elastice. Combinarea acestora depinde de morfologia dentară a fiecărui pacient și de motivarea acestuia. De asemenea, folosirea apei de gură este f importantă.
Mișcările de periaj corecte sunt de la roz la alb sau altfel spus de la gingie spre marginea liberă a dintelui, periuța fiind înclinată în unghi de 45 grade raportat la axul vertical al dintelui. Aplicăm periuța pe câte 2 dinți, executăm cel puțin 8-10 mișcări de coborâre, respectiv de ridicare, în funcție de arcada pe care o igienizăm.
Periuța se aplică atât pe fața dinspre obraz, buză, cât și pe fața dinspre palat, respectiv limba. Ultima dată se curată fața orizontală a dinților cu care facem masticația.
Arcadele dentare cu înghesuiri, rotații, dizarmonii, prezintă zone retentive care nu pot fi curățate doar cu periuțe, acolo obligatoriu suplimentăm cu duș, ață, periuță interdentară. Durata periajului se recomandă a fi între 2-4 minute.
Apa de gură și dușurile bucale sunt recomandate; de asemenea, se recomandă alternarea pastei de dinți și a apei de gură. Nu se recomandă a la long folosirea aceluiași produs.
Produsele cu clorhexidină se recomandă pentru cei cu diferite stadii de afectare parodontală și după intervenții chirurgicale.
Controlul și igienizarea în cabinetul stomatologic este recomandat să se facă la 6 luni de la o vârstă cât mai mică, chiar înainte de a merge la școală. Pentru bebeluși, recomand suprimarea alimentării cu biberonul noaptea, în mod deosebit cu alimente vâscoase și dulci sau dacă chiar se dă biberon de noapte, să se dea apoi apă. Ideal ar fi pentru bebeluși, după fiecare biberon, să se curețe dinții cu un degetar special sau cu degetul înfășurat în compresă sterilă și cu apă, pentru ca lichidul vâscos să nu stagneze pe suprafață dentară”, a mai explicat medicul.
„Eu personal am rețineri în ceea ce privește guma de mestecat, aș recomanda mai degrabă mentosanele, dar obligatoriu clătirea cu apă după. Mai sănătos o simplă clătire cu apă”, a explicat dr. Vasiliu.
„DE EVITAT BĂUTURILE CARBOGAZOASE, care pot distruge și păta dinții!! Dulciurile aderente și rafinate gen acadele, caramele. De preferat alimentația echilibrată cu lactate, alimente crude fructe și legume, dulciurile pregătite în casă”, a mai arătat medicul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Georgiana Ioniţă
Categorie: Sanatate
Tagurile articolului: boli carii helycobacter medic mina camelia vasiliu respiratie respiratie urat mirositoare stomatolog