Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care trebuie să aibă foarte mare grijă la zona financiară
Mircea Radu a renunțat la televiziune și s-a mutat în Piatra Neamț, locul natal al partenerei sale de viață. Ex-prezentatorul petrece acum mai mult timp în natură și, mai nou, s-a apucat și de gătit.
Cum canicula îți cam taie pofta de mâncare, vedeta se orientează către alimente ușoare, naturale, dar pe care le combină în așa fel, încât rezultatul să fie demn de un ospăț regesc.
„Chiar dacă am zis că nu mai pun postări cu/despre mâncăruri, cel puțin o perioadă, nu pot să mă abțin cu vinetele astea (la mine în TOP3 legume favorite). Așa că astăzi am purces la îndeplinirea ideii cu care am adormit aseară - nu vi se-ntâmplă să vă gândiți la mâncare, noaptea, în pat, când toată lumea doarme? Să ziceți ”mâine am chef să mănânc cutare lucru” și să vă duceți în piață, apoi la măcelărie, să reveniți în bucătărie și să ascultați GreatestHits-urile cuiva în timp ce vă ascuțiți cuțitul preferat înainte de a începe gătitul propriu zis? Desigur, toate astea stând în pat, cu ochii-nchiși, înainte de a vă lua somnul; eu fac asta îngrijorător de des. De pildă, aseară am avut în minte o porție babană de vinete cu parmezan.
Azi am luat o vânătă pe care am tăiat-o-n felii groase de un centimetru pe care le-am pus pe grill până s-au rumenit pe-o parte și pe alta. Apoi am făcut un sos din ulei de măsline, ceapă, usturoi, oregano, frunze de busuioc crud și roșii cu care am uns o tavă. Peste sos am ras parmezan peste care am așezat feliile de vânătă. Am continuat cu straturile sos-parmezan-vânătă etc iar la final, deasupra, am rupt bucăți de mozzarella și am dat tava asta la cuptorul preîncălzit la 180˚C timp de 30 de minute. După ce am scos-o din cuptor am privit cum bolborosește la mine de parcă-mi vorbea și m-am lăsat îmbătat de mirosul amestecat de brânză, legume și plante aromatice. Apoi am luat în furculiță și am mâncat.
Și m-am gândit că da, fericirea se poate găsi și în lucruri simple”, a scris Mircea Radu pe Facebook.
Cu ce se ocupă Mircea Radu după ce a renunțat la televiziune
În vârstă de 53 de ani, Mircea Radu a decis să se retregă din lumina reflectoarelor. Acesta s-a mutat alături de partenera sa de viață, în Piatra Neamț. După ce a renunțat la televiziune, Mircea Radu și-a descoperit o nouă pasiune și anume, grădinăritul.
“E prea mult spus grădinar priceput, aşa cum m-aţi alintat deja. După mine, e doar un prim pas. Nu cred că va fi o carieră, dar pot să vă asigur că am de gând să încerc să fac treaba asta cât mai bine posibil. Însă, dincolo de glumă, mai trebuie să treacă destule anotimpuri până când Mircea Radu va căpăta ceva experienţă în acest domeniu.
Avem destul de aproape de casă o pepinieră grozavă. Şi, pe negândite, m-am trezit că am în grădină pui de meri, peri, gutui, ba, mai nou, şi vreo doi copăcei de cireş. Pe ultimul l-am plantat zilele trecute. Dar asta nu înseamnă mare lucru. Pot spune că am experienţă în arta fotografiei, în domeniul televiziunii și în al scrisului, dar nu şi în grădinărit. Aici mai am multe taine de desluşit”, , a declarat Mircea Radu, potrivit impact.ro.
Mircea Radu a mărturisit că nu îi este dor de televiziune și tot ce contează în acest moment pentru el este faptul că are familia aproape.
“Sper să mă credeţi, când vă voi spune că nu duc dorul televiziunii. Fiindcă nu m-am separat total de una dintre pasiunile mele”, a mai spus Mircea Radu.
Pe lângă grădinărit, Mircea Radu oferă consultanță persoanelor juridice cu privire la imaginea lor.
“Nu sunt genul pretenţios, aşa că mi-am exercitat foarte bine meseria în ultimele luni şi online, aproape exclusiv. Am oferit unor persoane juridice sfaturi privind imaginea lor publică şi cred că şi în anii ce vor veni voi continua să fac asta!”, a încheiat Mircea Radu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Retete
Tagurile articolului: Mircea Radu parmezan rețetă vedetă vinete
Mi-Th Influencer, emisiunea...