Salata minune, cu cel mai mare conținut de vitamina C. Are proprietăți antioxidante, susține sănătatea inimii și te menține hidratat
Data publicării:
Florentina Opriș a dezvăluit care este salata minune pentru sănătate.

Florentina Opriș are deja de ceva vreme o comunicare deschisă cu fanii săi pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește fel de fel de sfaturi utile pentru sănătate, dar, la rândul său, le cere și internauților diverse păreri, perspective asupra lucrurilor. De data aceasta, vedeta de la Kanal D a adus în discuție o verdeață de sezon, pe care nu ar trebui să ezităm să o integrăm în meniul zilnic cât de des putem, pentru că are beneficii impresionante pentru sănătate. Este vorba despre pătrunjel, spune Florentina Opriș, care își îndeamnă toți fanii să-l consume în cantități considerabile. 

„Știi ce am aici? O salată care conține cel mai mare procent de vitamina C, mai mult decât citricele. Și mai conține ceva: atât de multe vitamine și minerale, încât sistemul tău imunitar va fi bombardat cu aceste substanțe de care tu ai nevoie pentru a fi sănătos. Pe de altă parte, studiile arată că este un adjuvant când vorbim de hipertentiunea arterială. Ține de foame, are un preț foarte redus, pentru că are niște ingrediente atât de ieftine, dar atât de valoroase. Este vorba despre salata Tabbouleh sau cea de pătrunjel, în care eu am adăugat quinoua.”, a dezvăluit Florentina Opriș pe rețelele de socializare. 

Citește și: Luxul și opulența din online, efecte dramatice asupra tinerilor. Psiholog: „Voi spune lucrurile tranșante”

Alte beneficii ale salatei Tabbouleh 

Beneficiile celebrei salate de pătrunjel libaneze nu se opresc aici, spune Florentina Opriș. Pentru a-și convinge fanii de faptul că aceasta merită, într-adevăr, să fie consumată la cât mai multe mese, aceasta a continuat prin a mai expune alte câteva avantaje impresionante pe care le poți găsi într-un singur bol cu această verdeață. Așadar, se pare că pe lângă cantitățile impresionante de vitamina C, aceasta are și proprietăți antioxidante, susține sănătatea inimii și ajută la hidratarea organismului.

„Tabbouleh este plină de vitamine și minerale, în special vitamina C, vitamina K, acid folic și fier, provenind în principal din pătrunjel și celelalte legume proaspete.

Scăzut în calorii: Este o salată ușoară și scăzută în calorii, ceea ce o face o alegere excelentă pentru cei care doresc să mențină sau să piardă în greutate.

Proprietăți antioxidante: Ingredientele precum pătrunjelul și roșiile sunt bogate în antioxidanți, care ajută la protejarea celulelor împotriva daunelor provocate de radicalii liberi.

Susține sănătatea inimii: Uleiul de măsline din dressing este o sursă de grăsimi mononesaturate sănătoase, benefice pentru inimă, iar pătrunjelul ajută la reducerea tensiunii arteriale.

Hidratant: Conținutul ridicat de apă din legumele proaspete ajută la menținerea hidratării corpului.

Aceste beneficii fac din tabbouleh nu doar o salată gustoasă, ci și o alegere sănătoasă pentru diverse mese.”, a mai scris aceasta.

VEZI și: Rețetă mănăstirească de șampon natural din doar câteva ingrediente: „Pentru a scăpa de dermatită, mătreață, păr gras”

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Florentina Opris (@florentinaopris)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Sanatate



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto Podcast „un PODCAST mișto By Bursucu`”

Frații lui Silviu Prigoană sunt revoltați pentru că nu au știut de înmormântarea omului de afaceri: „Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu tatăl lui”




pixel