Patru zodii primesc un mesaj special de la Univers pe 15 decembrie. Vezi dacă te afli printre ele
Mai sunt doar câteva zile până la Sărbătorile Pascale, astfel încât a început și numărătoarea inversă până când gospodinele se vor apuca să pregătească cele mai delicioase rețete. Astfel, avem astăzi pentru tine o recomandare extrem de delicioasă de pască, întrucât, fără doar și poate, acesta este unul dintre preparatele care nu lipsește de pe masele românilor de Înviere. Nu este vorba despre modul de preparare tradițional, ci despre o ușoară reinterpretare a rețetei, pe care o pregătește chiar bucătarul chef Sorin Bontea.
„Am aici o pască fără aluat sau puteți să îi spuneți și cheescake românesc. Pentru această rețetă, am nevoie ca toate ingredientele să fie la temperatura camerei. Nu este o rețetă complicată”, a început Sorin Bontea să spună printr-un videoclip realizat de Youtube.
Ingrediente:
Întregul mod de preparare nu durează decât 10 minute, le promite Sorin Bontea fanilor, cărora le zice pas cu pas ce trebuie să adauge în bol. Astfel, după ce toate ingredientele de mai sus sunt omogenizate bine, tot ce trebuie să mai faci este să pui aluatul obținut într-o tavă rotundă de copt.
„Începem cu ouăle, zahărul și le batem împreună două minute, nu foarte mult, e o rețetă foarte rapidă. Adăugăm brânza de vaci. Este foarte important ca compoziția să fie cât mai omogenă la această rețetă. Adaug untul, care e foarte important să fie la temperatura camerei, esența de vanilia, smântâna și jumătate de lămâie stoarsă. Pun și coaja de la o lămâie rasă, adaug și făina puțin câte puțin, pentru a nu face cocoloașe, după care și grișul. Pun și stafidele, pe care le-a m hidratat deja cu puțină apă caldă.”, a continuat bucătarul.
Pasca se coace timp de aproximativ o oră, spune Sorin Bontea, care le dezvăluie totuși fanilor faptul că minutele pot să difere de la un cuptor, la altul. După ce o scoți din cuptor, este necesar să lași prăjitura cu brânză să se răcească timp de cel puțin o oră, timp după care ea poate fi tăiată. Se poate servi simplă, ori presărată cu zahăr pudră și fructe lângă ea. Bucătarul chef spune că gustul este pur și simplu irezistibil.
„Eu am o formă pe care am tapetat-o cu unt, zahăr și făină. Punem totul în formă și e gata, o bag la cuptor la 160 de grade, timp de o oră. După 60 de minute, așa arată pasca, am lăsat-o să se răcească și merge tăiată.”, a încheiat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Retete
O veste tristă a zguduit pe...
CS Mioveni este aproape să fie...
Celebra nutriționistă Mihaela...