Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Și-a văzut băieții, după o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Ne-am luat în brațe, am plâns, însă copiii mei sunt confuzi”
“Sedentarismul provoacă fibroză sau atrofierea unor întregi grupe musculare, iar lipsa funcţionalităţii muşchilor are implicaţii la nivelul articulaţiilor şi aşa apare artroza. Și aceasta, la rândul ei, atrage imobilitate din cauza durerii și avem un cerc vicios. Lipsa mișcării duce la declanşarea întregului proces degenerativ. Acesta este şi motivul pentru care oamenii de la ţară, care se mişcă mai mult şi petrec mai mult timp în aer liber, chiar şi în condiţii precare, sunt mai sănătoşi.” a declarat Daniela Ene, specialist cu o experiență de 20 ani în recuperarea prin kinetoterapie.
Fiziokinetoterapeutul Daniela Ene se ocupă și de recuperarea medicală a sportivilor amatori și de performanță, iar aceasta afirmă că “rolul dietei este unul esențial pentru noi toți, dar mai ales pentru sportivii care își doresc performanță. Aceștia deseori trebuie să excludă alimentele la care au intoleranță si care pot provoca inflamații cronice, în procesul de recuperare și chiar de îmbunătățire a performanțelor sportive”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Georgiana Ioniţă
Categorie: Sanatate
Tagurile articolului: alimentatie daniela ene dietă Fiziokinetoterapeut sedentarism
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Anca Hâncu, doctor în...