Suferi de tulburare dismorfică a corpului? Pozele de pe Facebook te trădează. Cum afli dacă suferi de această problemă psihică
Data publicării:
Vi s-a întâmplat să vedeți o persoană pe Facebook, iar apoi, când ați întâlnit-o în realitate, să nu o recunoașteți? Dacă ați trecut prin acest lucru, aflați că vorbim deja despre un fel de boală.

Nu a dumeavoastră, ci a persoanei care își editează pozele atât de mult încât arată de nerecunoscut.

De ce foarte multă lume folosește filtre pe rețelele sociale, iar în realitate, acele persoane surprind total? Adică își editează atât de mult pozele astfel încât devin alte persoane. Cât de periculos este acest lucru? Mă refer în ideea în care bănuiesc că este destul de periculos pentru psihic să te transformi în așa „hal” încât să nu te recunoască lumea pe stradă, să creadă că ești altă persoană.

La aceste întrebări ne-a răspuns Gabriela Elena Blaga, coach, strateg în management de proiect, mentor, autor și comunicator.

„Din păcate, utilizarea în exces a aplicațiilor pentru editarea fotografiilor publicate pe rețelele sociale s-a transformat, gradual, într-un fenomen negativ, despre care nu se discută suficient. Acest comportament obsesiv a primit și un nume - tulburarea dismorfică a corpului, iar specialiștii îl încadrează la tulburări psihice.

Desigur, pentru unii oameni, filtrele folosite sunt, poate, o joacă, un amuzament la care apelează rar și cu măsură, dar pentru alții pot fi dăunătoare bunăstării tale mentale generale. Pot genera așteptări nerealiste și pot determina oamenii să depună eforturi pentru a atinge un ideal de „perfecțiune”. Este grav atunci când oamenii își pierd simțul măsurii și noțiunea asupra cum arată în realitate”, a spus Gabriela Elena Blaga pentru DC News.ro.

Citește continuarea pe DC NEWS

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Sanatate
Tagurile articolului: corp  sănătate  tulburare dismorfica 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




pixel