Horoscop vineri, 22 noiembrie 2024. Previziuni pentru toate zodiile
Iată ce-ți rezervă astrele...
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a spus că gustările între mese pot fi benefice sau dăunătoare în funcție de modul în care sunt alese și consumate.
„Când ai mâncare în jur, ronțăiala devine o chestiune firească. Trebuie să te păzești să nu te trezești mâncând. Cred că suntem programați să mâncăm non-stop. De ronțăit ronțăim mai ales când suntem stresați, când ne plictisim, când vrem să scăpăm de o activitate neplăcută. Deci ronțăiala presupune o chestiune de relaxare a creierului. Deci trebuie să înțelegem că aceste două entități care conviețuiesc în trupul nostru, creierul care vrea tot timpul să mănânce și ficatul și restul tubului digestiv care nu prea știu să spună stop au nevoi diferite”, a spus medicul nutriționist Mihaela Bilic, în cadrul rubricii Doctor de bine, de pe Pro TV.
Totuși, diferența dintre gustare și ronțăială este esențială. Gustarea este justificată de foame și ar trebui să fie aleasă cu atenție, fiind recomandată în special între mese pentru a menține nivelul de energie al organismului.
„Diferența dintre gustare și ronțăială este una majoră. Știm de la copii că avem două gustări – una la ora 10:00/11:00 dimineața și una la ora 17:00. Sunt niște mese mici care sunt recomandate în alimentația copiilor tocmai pentru că ei nu au stomacul mare, sunt tot timpul distrași de alte activități și mai uită să mănânce, se satură mai repede. Atunci, pentru un copil, ca să nu consume din rezervele de grăsime și de mușchi ale organismului, este bine să le dăm din exterior o mică gustare și în felul ăsta ei să crească și să consume energie din mâncarea venită din exterior. Asta la copii, dar și la adulții care fac muncă fizică sau care sunt normoponderali sau mai degrabă slăbănogi și, din nou, trebuie să-și protejeze rezervele de grăsime.
Deci gustarea este o masă în primul rând justificată de foame. Asta este obligatoriu. Trebuie să ne gândim de când nu am mai mâncat. Dacă au trecut măcar trei ore de la masa anterioară și dacă mai sunt alte două sau trei ore până la masa următoare și chiar simțim o senzație de foame acută, atunci da, gustarea este un lucru bun. Un sandwich mic, un iaurt, o bucată de covrig, o banană, ceva care să ne țină de foame încă două ore”, a spus medicul nutriționist Mihaela Bilic.
Te-ar putea interesa și: Ce să faci cu ouăle fierte care ți-au rămas de la Paște. Mihaela Bilic: „Este o idee pe cât de gustoasă, pe atât de sănătoasă”
Pe de cealaltă parte, ronțăiala poate fi problematică, întrucât produsele consumate în acest mod sunt adesea concentrate în calorii și grăsimi. Consumul excesiv de alimente crocante sau de tip snack poate duce la aport caloric ridicat și la pierderea controlului asupra cantității consumate.
„Ronțăiala este eficientă în momentul în care respectivul produs este crocant. Că sunt chipsuri, că sunt covrigi, că sunt uscături, că sunt alune. Se potrivesc foarte bine cu ronțăiala. Au multe calorii. Avem grăsime din belșug. În alune avem și proteine, deci este o chestiune concentrată pe profilul de ronțăială. Pentru o masă mică nutriționiștii recomandă undeva un aport caloric cam de 150 de calorii. Adică masă mică înseamnă o felie de pâine, cu ceva. Un covrig mic, o banană, un aport caloric micuț, cât să ne mai țină un pic de foame. Pentru o masă mică avem, de exemplu, un cottage cheese cu o felie de pâine prăjită. Ar fi cea mai bună ronțăială dacă am ronțăi legume: morcov, ardei gras, ridichi, castravete. Nu au niciun risc.
Produsele de ronțăială, de obicei, sunt extrem de concentrate în calorii. Ronțăiala mai are o problemă, pentru că o facem la volan, în canapea, în fața unui ecran. Nu ne dăm seama de cantitatea consumată și de obicei ne oprim când s-a terminat punga. Ronțăiala se poate prelungi în funcție de dimensiunea ambalajului, deci foarte important, în momentul în care cumpărăm trebuie să luăm ambalajul cel mai mic. În felul ăsta ne limităm cantitatea. Ronțăiala ne duce într-o zonă în care uităm de noi, uităm de griji, uităm de gânduri și ronțăim încontinuu. Atenție mare! Dacă aveți probleme cu silueta, ronțăiala aduce de două ori mai multe calorii decât mâncarea și atunci ar trebui să ne oprim din ronțăială dacă vrem să slăbim”, a mai precizat medicul nutriționist Mihaela Bilic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Valentina Miu
Categorie: Sanatate
Iată ce-ți rezervă astrele...
Anca Hâncu, doctor în...