Trucurile lui chef Joseph Hadad pentru niște cartofi perfect rumeniți la cuptor: „Vor prinde o crustă aurie delicioasă”
Data publicării:
Chef Joseph Hadad a dezvăluit toate secretele pe care trebuie să le știi pentru niște cartofi delicioși.

Cartofii sunt, fără doar și poate, una dintre cele mai populare legume din bucătăriile tuturor românilor în perioada postului. Sunt consumați atât ca garnitură, cât și ca fel principal și integrați într-o varietate de rețete. Totuși, dacă vrei să te bucuri de un preparat diferit și mult mai gustos față de variantele clasice, există câteva trucuri pe care trebuie să le pui în practică. Chef Joseph Hadad a dezvăluit cum poți îmbogăți considerabil gustul acestei legume, astfel încât să duci preparatul la nivelul următor.

„În primul rând, dacă doriți să îi preparați la cuptor, întregi, alegeți cartofi de dimensiuni mici. Timpul de coacere va fi și el mai mic, iar posibilitatea de a-i repartiza pe porții, este mai mare. Acum au început să apară și cartofii noi de import, dar în curând vor apărea și cei autohtoni, așa că puteți profita de ei. Coaja subțire va deveni crocantă la coacere, în vreme ce miezul va fi moale și pufos. Sare și ulei de măsline pot fi suficiente pentru asezonare, însă puteți deveni oricât de creativi cu condimentarea.

Și ca să vă dau o idee dincolo de usturoi și rozmarin, ce ar fi să folosiți diverse tipuri de sare cu arome, cum ar fi cea cu trufe sau cea afumată. Sau puteți construi de aici straturi de gust, cu condimente mai complexe cum sunt mixurile ca ras el hanout, garam masala sau 5 spices. Boiaua afumată, de asemenea, este un ingredient care face casă bună cu cartofii copți.”, a scris chef Joseph Hadad, pe blogul său personal.

Citește și: Secretul pentru niște găluște pufoase de post, fără ouă. Supa pe care trebuie să o gătești în Postul Paștelui

Cum obții niște cartofi crocanți

Există câteva trucuri importante și pentru a obține niște cartofi perfect crocanți și arămii la cuptor. Astfel, dacă vrei să te bucuri de o garnitură perfectă sau de un fel principal în sine, servit alături de o salată, trebuie neapărat să încerci variantele următoare.

„Un artificiu pentru un exterior și mai crocant îl reprezintă făina. Cartofii se ung cu ulei și se așază în tavă. Se amestecă vreo două linguri de făină cu sare și ce alte condimente mai vreți și se presară peste cartofii înveliți în ulei. Vor prinde astfel o crustă aurie delicioasă.

Un truc la modă prin emisiunile culinare (și nu degeaba este așa de apreciat!), este strivirea parțială a cartofilor copți. Când sunt aproape gata, sunt presați cu un fund de borcan, unși cu încă puțin ulei și lăsați să prindă crustă astfel.”, a mai dezvăluit acesta.

Citește și: Remediul Feng Shui prin care poți înlătura toate obstacolele din viața ta. Anca Dimancea: „Pentru problemele de orice fel”

Cum dai gust cartofilor fierți

Există însă un truc excelent și pentru persoanele care își doresc să prepare cartofii fierți, pe aragaz. Tot ce trebuie să faci este să înlocuiești apa clasică cu o supă de legume sau de pui, în cazul în care nu ții post, și să adaugi spre final un cubuleț de unt. Aroma va fi una cu totul specială, promite Joseph Hadad. 

„Cartofii fierți pot fi și ei îmbunătățiți dacă în loc de apă îi fierbeți în supă de bază de legume. Pentru varianta în care nu țineți post, încercați să schimbați supa de legume cu una de pui. Apoi, când cartofii au început să se înmoaie, luați capacul de pe oală și lăsați lichidul să se evapore. Adăugați o lingură de unt când lichidul a scăzut destul de mult și lăsați cartofii să se prăjească un pic în grăsimea respectivă, atunci când supa s-a evaporat suficient de mult.”, mai scrie bucătarul.

VEZI și: Paula Seling, rețetă de șnițele de post. Secretele artistei pentru un preparat delicios și rapid

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Retete



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel