Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia pentru care relația cu bani se va schimba radical de anul viitor
Fluturii fascinează prin frumuseţea şi coloritul lor, iar Ziua în care afli mai multe despre fluturi (#LearnAboutButterfliesDay) este perfectă pentru a ne îmbogăţi cunoştinţele despre cele peste 20.000 de varietăţi existente pe glob.
Ştiaţi că, în funcţie de specie şi de condiţiile de mediu, fluturii au o durată de viaţă cuprinsă între o săptămână şi un an? Mulţi fluturi migrează pe distanţe lungi, cea mai faimoasă migraţie fiind cea a fluturelui monarh, care zboară din Mexic până în nordul Statelor Unite şi sudul Canadei, parcurgând o distanţă de circa 4.000 de kilometri. Ştiaţi că fluturii beau lacrimile ţestoaselor amazoniene sau că gustă cu picioarele, locul unde le sunt amplasaţi receptorii de gust?
Ziua numărului Pi (#PiDay), marcată pe 14 martie (aleasă întrucât această dată, scrisă în formatul lună/zi, reprezintă primele cifre ale celebrului număr), celebrează istoria îndelungată a acestei constante matematice şi drumul anevoios parcurs de matematicieni pentru a-i determina cu cât mai multă precizie valoarea şi a-i înţelege natura.
Numărul Pi (reprezentat prin simbolul literei greceşti ''pi'') este o constantă matematică ce reprezintă raportul dintre circumferinţa şi diametrul oricărui cerc într-un spaţiu euclidian. Valoarea sa este aproximativ egală cu 3,14159.
Pi este un număr iraţional şi transcendental care continuă la infinit fără o succesiune care să se repete periodic. Deşi doar o secvenţă mică de cifre este necesară pentru calculele obişnuite, natura infinita a lui Pi transformă într-o provocare amuzantă memorarea şi calculul a cât mai multor cifre. Cercetătorii au reuşit să determine constanta la un nivel înalt de precizie, recordul fiind deţinut de o echipă de oameni de ştiinţă elveţieni, care au calculat în 2021 nu mai puţin de 62,8 trilioane de zecimale cu ajutorul unui supercalculator.
Ziua dedicată numărului Pi a fost inaugurată în 1988 de Exploratorium Museum of Science, Art and Human Perception din San Francisco. A fost recunoscută în mod oficial de Congresul Statelor Unite în 2009.
Cui nu i s-a întâmplat să dorească să capseze un teanc de hârtii şi să constate că nu mai sunt capse în capsator? Ziua în care umplem capsatoarele (#FillOurStaplersDay) încurajează oamenii să îşi facă timp pentru a-şi aproviziona capsatoarele şi să evite o astfel de situaţie enervantă.
În secolul al XVIII-lea, meşteri francezi au confecţionat un capsator pentru regele Ludovic al XV-lea. Potrivit legendei, capsele folosite erau făurite din aur, încrustate cu pietre preţioase şi marcate cu însemnele casei regale.
Întrucât hârtia a devenit disponibilă pe scară largă în secolul al XIX-lea, oamenii aveau nevoie de o modalitate de a ţine foile împreună. În 1866, George McGill a primit patentul pentru un fixator flexibil confecţionat din alamă.
Capsatorul aşa cum îl ştim noi astăzi, prevăzut cu un şir de capse pe un canal, a fost inventat în 1937 de Compania americană Swingline, un design care nu s-a schimbat foarte mult de atunci.
Pe 14 martie, la o lună de la Sfântul Valentin, în Japonia, Taiwan şi Coreea de Sud, se sărbătoreşte Ziua Albă (#WhiteDay), o ''zi de răspuns'' la sărbătoarea Sfântului Valentin, prilej pentru a face din nou daruri persoanei iubite.
Potrivit tradiţiei, în Japonia, doar femeile oferă daruri de Valentine's Day, aşa că în Ziua Albă, iniţiată în 1978, este rândul bărbaţilor să-şi arate aprecierea oferind flori, ciocolată albă, lenjerie, bijuterii şi alte daruri femeilor de la care au primit cadouri cu o lună în urmă.
Ziua Albă este totodată o şansă de a se revanşa şi pentru cei care au primit un cadoul neaşteptat de Sfântul Valentin şi nu au dat nimic în schimb.
Ziua moliilor (#Moth-erDay) este dedicată aprecierii naturii fascinante a acestui grup de insecte.
Moliile reprezintă unul dintre cele mai diverse grupe de organisme, existând un număr de specii cuprins între 150.000 şi 500.000 la nivel global.
Moliile posedă un sistem complex de camuflaj care i-a ajutat pe oamenii de ştiinţă să studieze şi să definească camuflajul în lumea animală. Moliile pot fi diurne sau nocturne, unele migrează, altele se hrănesc cu flori, iar dimensiunile lor variază de la un vârf de creion la statura unei păsări mici.
Crowdfunding-ul este practica finanţării unui proiect din mici sume de bani provenind de la un număr mare de oameni. Deşi pare o invenţie modernă, datează încă din secolul al XIX-lea, când filozoful şi sociologul francez Auguste Comte a publicat în această zi, în 1850, volumul ''Premiere Circulaire Annuelle adressée par l'auteur du Systeme de Philosophie Positive'' cu ajutorul unor donaţii.
Ziua crowdfunding-ului (#CrowdfundingDay) îşi propune să educe oamenii cu privire la utilitatea acestei practici şi la modul în care a influenţat lumea globală a afacerilor.
Un alt exemplu de crowfunding datează din 1997, când trupa britanică Marillion şi-a finanţat turneul în Statele Unite prin donaţii online de la fani. În prezent, crowdfunding-ul este o parte imensă din succesul economic al multor afaceri, iar în 2015, campaniile de tip crowdfunding au colectat un total de 34 de miliarde de dolari, de două ori bugetul anual de programe al NASA.
Ziua chipsurile din cartofi (#PotatoChipDay) celebrează una dintre cele mai populare gustări de pe glob.
Chipsurile din cartofi au fost inventate de George Crum, bucătar la Moon Lake Lodge din Saratoga Springs în 1853, unde cartofii franţuzeşti erau una dintre preparatele preferate din meniu. Cartofii prăjiţi au ajuns în Statele Unite cu aproximaţie în anii 1700, când, după ce i-a degustat cu plăcere în Franţa, preşedintele Thomas Jefferson i-a introdus localnicilor din Saratoga.
Când clienţii restaurantului unde lucra Crum au început să se plângă de cartofii prăjiţi prea groşi, bucătarul s-a gândit să le dea o replică sarcastică, să taie cartofii în felii cât mai subţiri posibil, să-i prăjască şi să-i trimită înapoi clienţilor. Spre surprinderea lui, cartofii au avut un mare succes, iar oaspeţii au cerut porţii suplimentare. Aşa au luat naştere chipsurilor din cartofi. Crum şi-a deschis apoi propriul restaurant, vizitat de mulţi oameni faimoşi precum William Vanderbilt, Cornelius Vanderbilt şi Jay Gould, şi unde exista un coş cu chipsuri la fiecare masă. Deşi Crum nu şi-a brevetat invenţia, chipsurile din cartofi au devenit una dintre cele mai inovative gustări din industria alimentară.
''E important să nu ne oprim din pus întrebări. Curiozitatea are propriul motiv pentru a exista'', spunea Albert Einstein.
Ziua internaţională ''Pune o întrebare'' (#AskaQuestionDay), marcată pe 14 martie, ziua de naştere a lui Albert Einstein (născut în 1879), îşi propune să încurajeze curiozitatea şi felul în care oamenii se raportează la întrebări. Cunoscut pentru enunţarea teoriei relativităţii care, alături de ecuaţia E=MC2, a schimbat modul în care oamenii de ştiinţă înţeleg spaţiul, Einstein a fost recompensat cu premiul Nobel pentru Fizică în 1921 şi a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de ştiinţă ai secolului al XX-lea.
A pune întrebări nu este doar o modalitate de a colecta informaţii, ci şi de a crea relaţii mai bune interumane, de a fi mai sensibili, de a gândi mai clar, de a rezolva probleme, de a pune sub semnul întrebării ideile preconcepute.
Driblează până la serviciu (#DribbletoWorkDay) este un eveniment dedicat fanilor baschetului, organizat înaintea anunţării echipelor selectate pentru a juca în turneul Ligii universitare nord-americană de baschet feminin NCAA.
Sărbătoarea a fost iniţiată de Comitetul local de organizare Tampa Bay şi de Comisia sportivă Tampa Bay începând cu 2015 şi îndeamnă pasionaţii de baschet să publice pe reţelele de socializare videoclipuri în care driblează în drum spre serviciu. Persoana cu cel mai creativ videoclip a fost selectată în 2015 de Comitetul local să dea lovitura de începere pe Amalie Arena în cadrul NCAA Women's Final Four, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Lifestyle
Tagurile articolului: albert einstein chips fluturi
Iată ce-ți rezervă astrele...