Ajunul Bobotezei 2022. Tradiții și superstiții în această zi
Data publicării:
În calendarul ortodox 2022, ziua de 4 ianuarie este ajunul Bobotezei 2022, o zi încărcată de tradiții. Datina spune că cine respectă tradițiile din ajunul Bobotezei va avea noroc tot anul. Află ce obiceiuri și superstiții sunt  în ajun de Bobotează.

Ajunul Bobotezei se serbează prin post, deoarece se spune că cine va posti in ajun de Bobotează va avea noroc tot anul. În această zi de ajun, preotul va trece pe la toate casele cu „Iordanul” sfințind atât gospodăriile, cât și pe locuitorii acestora. Se crede că, dacă în ziua în care umblă preotul cu „Iordanul” prin sate zăpada de sub tălpi scâţâie, aunci tot anul va fi unul bogat şi rodnic.

În noaptea de Bobotează se deschid cerurile, iar celui care vede acest lucru, Dumnezeu îi îndeplinește dorințele. De asemenea, tot în ajun de Bobotează fetele mari pot să-și afle ursitul. Ele vor trebui sa fure sau să ceară de la preot  un fir de busuioc sfințit pentru a-l pune noaptea sub pernă potrivit tradiții-superstiții.ro

 

Se spune că peste noapte vor visa chipul celui sortit. Tot pentru a-l vedea în vis pe cel sortit, fetele mari trebuie să-și pună pe degetul inelar un fir de mătase roșie și un firicel de busuioc.

O altă superstiție ne mai spune că cine va strănuta în ziua de ajun de Bobotează va fi norocos în anul ce urmează.

În ajun de Bobotează există și superstiția conform căreia dacă o femeie se împiedică și cade pe gheață , atunci,  în viitorul apropiat, va avea loc o căsătorie.

Dacă în ajun de Bobotează picură din streașină atunci va fi o vară ploioasă.

Dacă ajunul Bobotezei este unul ploios atunci va fi un an ploios. Dacă în ajunul Bobotezei e brumă pe pomi, vor fi poame multe. 


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Lifestyle
Tagurile articolului: ajun  boboteaza  obiceiuri  superstitii  traditii 


DC Media Group Audience

Theo Rose, captură video Youtube

Marea despărțire a venit! Theo Rose: Sunt principala vinovată! Vedem ce se mai poate face de acum încolo

Sabbagh

Christian Sabbagh a izbucnit: Ce rost mai are să lucrez? Mai bine devin șomer! Am vândut tot ce aveam de vândut, la preț de chilipir, numai să-mi fac copilul bine

Emil Rengle și Randi. Sursă foto: Instagram

„Câinii dau din coadă când mă văd”. Randi, replică la adresa lui Emil Rengle, după ce a declarat că a fost îndrăgostit de el

Captură video: Pro TV

Vlăduța Lupău s-a gândit deja la numele bebelușului: „Este un nume din Biblie. Doamne ajută să vină sănătos pe lume”

Sursa foto: Vlăduța Lupău, Instagram. Sursa foto: Bursucu, Instagram

Motivul pentru care Vlăduța Lupău e supărată pe Bursucu. Cei doi nu își mai vorbesc de câțiva ani: „Am sărit calul, recunosc”

Alina Bădic

Horoscop Fecioară 23 - 30 martie 2024. Alina Bădic: Vor avea beneficii foarte semnificative

Alina Bădic, horoscop 24 - 30 martie 2024. Zodia care va da lovitura - previziuni pentru toate semnele

Horoscopul primăverii 2024. Gemenele Oana și Adina Timofte: Vești grozave pentru o zodie

Sursa foto: Vlăduța Lupău, instagram

Vlăduța Lupău, însărcinată din nou / prima fotografie

Alina Bădic horoscop martie 2024

Horoscop 24 - 30 martie 2024. Alina Bădic, previziuni pentru două zodii

Captură video: Facebook/Cristina Șișcanu

Rețeta cu care Cristina Șișcanu l-a impresionat pe Mădălin Ionescu: „Mamă, cât de bun e, nu pot să cred așa ceva”

Theo Rose și Anghel Damian

Ceartă între Theo Rose și Anghel Damian! „Pe mine mă doare foarte tare când face asta!”



pixel