În cadrul podcastului Avangarda, Alexander Hausvater a subliniat că, în fața unui public tot mai apatic și distras, cu telefoanele deschise în timpul spectacolelor, scopul nu mai poate fi doar șocul. În opinia sa, teatrul bun are un rol mult mai profund – acela de a transforma, de a educa și de a schimba gândirea colectivă.

Iată dialogul dintre Ionuț Vulpescu și Alexander Hausvater la podcastul Avangarda:

Schimbăm publicul sau îl educăm? Alexander Hausvater: „Când văd, de exemplu, acest public apatic, care de multe ori deschide telefonul în timpul unui spectacol, îți dai seama că nu poți să-l schimbi prin prisma unui spectacol șocant. Poți să-l schimbi prin prisma educației”

I.V.: Ce crezi că ar șoca publicul din România azi? Ce l-ar mai șoca? Ce experiment ar putea fi provocator? 

A.H.: Nu pot să-mi dau seama, pentru că toată lumea voiajează, toată lumea vede, toată lumea... Cred că exista un teatru, un fel de teatru la Paris în anii `50, Theatre Panique, care era creat ca să cauzeze asta, dar nu mi se pare ca aceasta poate să fie un scop artistic, să șochezi... Cred că scopul e transformare. Teatrul, teatrul bun, este un teatru de transformare. Actorul se transformă pe parcursul unui spectacol de teatru, de la tânăr la bătrân, de la slab la tare. Această evoluție, această schimbare, sperăm în bine, dar se poate și în rău, trebuie să fie proiectat asupra unui public care să facă și el acest demers, acest voiaj. Nu... Când văd, de exemplu, acest public apatic, care de multe ori deschide telefonul în timpul unui spectacol, îți dai seama că nu poți să-l schimbi prin prisma unui spectacol șocant. Poți să-l schimbi prin prisma educației, poți să-l schimbi prin prisma unei politici interesante, care se gândește că prin cultură putem schimba totalitatea poporului, putem schimba gândirea, putem ajunge la acele atribute pe care noi le admirăm într-un erou, într-un om pozitiv. Dar... 

Alexander Hausvater despre arta lui cinematografică și rolul șocului în conștiința publicului: „teatrul meu e un teatru care trebuie să defloreze virginii artei teatrale”

I.V.: Nu e utopie asta, să credem că mai putem schimba prin educație și cultură publicul, oamenii? 

A.H: Eu zic, totdeauna am încurajat, când am venit, ca tinerii să vină la teatru și am spus că teatrul meu e un teatru care trebuie să defloreze virginii artei teatrale. Adică îi forțez să vină să vadă un spectacol și după aceea ei decid. Dar, de exemplu, la Teatrul Național din Iași, când am făcut Roberto Zucco, ne-am gândit la crearea unui public complet tânăr prin orchestră, rock'n'roll și așa mai departe. Când am făcut Mașinăria, la Teatrul Național din București, publicul era tânăr și dansa pe scaune, răposatul Beligan și-a pus mâinile în cap, ce i-am făcut din Teatrul Național. Și când am făcut Trubadurul la Operă, opera trebuia să înceapă tot timpul 15 sau 20 de minute mai târziu, pentru că jumate de public era tânăr și ei nu știau adresa Operei din București. Mulți mergeau la operetă. Pentru prima dată au intrat și au spus: am crezut că opera e muzica bunicii. Ei bine, nu e. Căutarea unui public tânăr e o căutare care trebuie să informeze acest public tânăr ce s-ar întâmpla dacă ar veni într-o sală de teatru și ce s-ar întâmpla dacă nu ar veni să vadă acel spectacol. Ce s-ar întâmpla real când un public tânăr vede doar acest fenomen, spectacole majoritatea nu bune, public care majoritar e nou și plictisit, se ridică în picioare, crede că teatrul este o arenă a minciunii, a ipocriziei.