– Nu vă intră deloc matematica în cap. Dacă vreți să treceți clasa, faceți și voi câte o faptă bună săptămâna asta…
Trece o săptămână, ultima oră de matematică din an:
– Ei bine? Ia sa vedem, tu ce faptă bună ai făcut săptămâna trecută? întreabă profesorul pe primul corigent.
– Domn’ profesor, eu am ajutat o bătrânică să treacă strada!
– Sună bine, nu extraordinar, dar… este bine la bătrânețe să fii ajutat. Tu? îl întreabă pe al doilea corigent.
– Domn’ profesor, și eu am ajutat o bătrânică să treacă strada!
– Ce coincidență, ați ajutat amândoi o bătrânică să treacă strada. „Într-adevăr, este o probabilitate destul de mare să fie mai multe bătrânici pe stradă”, se gândește profesorul. Ok, și tu?, îl intreabă pe al treilea corijent.
– Domn’ profesor, și eu am ajutat o bătrânică să treacă strada!
– Ei asta-i prea de tot, deci toți 3 ați ajutat câte o bătrânică să treacă strada?
–  Nu câte o bătrânică, domn’ profesor! Aceeași bătrânică!
– Cum aceeași bătrânică? Nu era de ajuns unul să o ajute?
– Abia am reușit toți trei domn’ profesor, pentru că nu voia să treacă strada!