Calendar Creștin Ortodox: SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 februarie
Data publicării:
Sfinţii Mucenici Pamfil, preot, şi Valent, diacon, sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox în ziua de 16 februarie.

Ortodoxe
Sf. Sfinţiţi Mc. Pamfil preotul şi Valent diaconul; Sf. Ier. Flavian, arhiepiscopul Constantinopolului (Harţi)

Greco-catolice
Sf. m. Pamfil şi cei împreună cu el. Harţi

Romano-catolice
Ss. Pamfil şi îns., m.


Sfinţii Mucenici Pamfil, preot, şi Valent, diacon, sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox în ziua de 16 februarie.

Sfântul Pamfil slujea în Cezareea Palestinei, originar fiind din Beirut. A fost omorât împreună cu alţi 11 creştini, printre care şi diaconul Valent din Ierusalim, la ordinul lui Firmilian, guvernator al Palestinei în timpul împăratului roman Diocleţian (284-305).

Între cei ucişi atunci au fost şi cinci tineri creştini, fraţi, din Egipt. Numele celor cinci, Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil şi Daniil, nefiind înţelese, pentru că nu erau obişnuite romanilor, guvernatorul îi întreba de patria lor. Iar ei vorbeau de moştenirea duhovnicească, adică de Ierusalimul de sus.

Guvernatorul nu pricepea ce este Ierusalimul şi în ce parte se află, pentru că în vremurile acelea sfânta cetate nu se mai numea Ierusalim, ci Aelia Capitolina, oraşul ridicat de împăratul roman Hadrian (117-138) pe locul Ierusalimului.

"Deci, în locul Ierusalimului, s-a numit cetatea Elia şi a prihănit toate locurile cele sfinte, astupând Mormântul Domnului cu pietre şi cu ţărână şi punând idoli pretutindeni, apoi a poruncit să nu îndrăznească nimeni să numească cetatea într-alt chip, decât Elia. Aceasta o făcuse vrând să piardă de pe pământ pomenirea numelui Domnului nostru Iisus Hristos. Ierusalimul a fost în uitare la păgânii închinători de idoli aproape 200 de ani, până la venirea credinciosului împărat Constantin şi a maicii sale Elena" (Vieţile Sfinţilor).

Guvernatorul Firmilian, nedumerit şi socotind că cei care mărturiseau credinţa creştină şi-au zidit undeva acea cetate şi voiesc să se împotrivească romanilor, a ordonat ca tinerii să fie supuşi unor cumplite torturi pentru a mărturisi unde este acel loc.

Nu a putut însă să afle nimic mai mult de la ei decât numai mărturisirea numelui lui Hristos şi pomenirea Ierusalimului celui de sus. În cele din urmă a hotărât să fie ucişi cu sabia.

A întrebat apoi despre preotul Pamfil şi despre Valent diaconul şi, aflând că au fost mult chinuiţi mai înainte cu doi ani de către guvernatorul Urban, fiind ţinuţi în temniţă atâta vreme, n-a voit să-i chinuiască mai mult, ci numai i-a întrebat dacă vor să se închine zeilor. Dar, fiind neînduplecaţi, i-a condamnat la tăiere cu sabia, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Lifestyle
Tagurile articolului: 16 februarie  calendar crestin  sarbatori religioase 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut




pixel