Calendar Creștin Ortodox: SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 martie 2022
Data publicării:
Sfântul Cuvios Alexie este pomenit de Biserică la 17 martie.

Ortodoxe
Sf. Cuv. Alexie, omul lui Dumnezeu

Greco-catolice
Sf. cuv. Alexie, Omul lui Dumnezeu

Romano-catolice
Sf. Patriciu, ep.


Sfântul Cuvios Alexie este pomenit de Biserică la 17 martie.

S-a născut la Roma, în vremea împăraţilor Arcadius (395-408) şi Honorius (395-423). Părinţii săi, Eufimian şi Aglaida, erau creştini, foarte bogaţi.

Tatăl său ''avea trei mii de slugi, care purtau haine de mătase şi brâie de aur. Dar nu avea fii, fiindcă femeia lui era neroditoare. Şi era bun acel om, păzind poruncile lui Dumnezeu cu dinadinsul, postea în toate zilele până la al nouălea ceas şi punea trei mese în casa sa sărmanilor, văduvelor, săracilor, străinilor şi bolnavilor; iar el, într-al nouălea ceas, se ospăta împreună cu monahii cei străini. Iar dacă se întâmpla în vreo zi să aibă puţini săraci la mesele puse înaintea lor şi de i se întâmpla ca prea puţină milostenie să dea săracilor din obişnuitele sale îndurări, atunci, căzând la pământ înaintea lui Dumnezeu, zicea: 'Nu sunt vrednic să umblu pe pământul Dumnezeului meu!''' (Vieţile Sfinţilor).

Sfântul Alexie a fost rodul rugăciunilor acestor părinţi, căci ''Aducându-şi aminte Dumnezeu de dânsa, după mila Sa, a dăruit rod pântecelui ei, că a născut fiu; şi s-a veselit bărbatul ei şi au botezat pe prunc, numindu-l Alexie''(Vieţile Sfinţilor).

Crescând fiul lor, au dorit ca acesta să se căsătorească, prin urmare, i-au găsit tânărului Alexie la vârsta cuvenită o logodnică. Însă, în noaptea nunţii, Alexie a lăsat în mâinile miresei sale inelul de aur şi brâul cel scump şi a fugit în taină pe o corabie care pleca în zori spre Laodiceea (Frigia, Asia Mică).

A trăit necunoscut de nimeni, vreme de 17 ani, la Edesa, în Siria.

În acest timp, a fost căutat peste tot de trimişi ai părinţilor săi, care rămăseseră într-o mare durere împreună cu mireasa fiului dispărut. Oameni care îl căutau au ajuns până la biserica închinată Maicii Domnului din Edesa, dar nu au ştiut că el se află printre săracii care stăteau în pridvorul bisericii, aşa că i-au dat milostenie şi s-au întors acasă.

Sfântul Cuvios Alexie a plecat însă şi din acel loc, pentru că i-a fost descoperită viaţa sa cea sfântă şi a început să fie cinstit de oameni. Din pronie dumnezeiască a ajuns, în urma unei furtuni pe mare, din nou la Roma. Aici a hotărât să meargă la casa părinţilor ca un necunoscut.

La Roma, tânărul Alexie nu mai putea fi cunoscut de nimeni, căci trupul i se uscase de multă înfrânare, iar frumuseţea feţei sale se veştejise, vederea i se întunecase, ochii i se adânciseră şi numai pielea şi oasele i se vedeau.

Tatăl său l-a primit ca pe un om sărac şi străin, iar pentru faptul că şi el avea un fiu care se înstrăinase, a poruncit să i se ridice o căsuţă chiar în faţa uşilor palatului, ca să fie întotdeauna înaintea ochilor săi.

Sfântul Alexie a petrecut şaptesprezece ani în rugăciune zi şi noapte, la uşile casei al cărei moştenitor şi stăpân era. Şi pentru că deasupra căsuţei sale se deschideau ferestrele de la camerele locuite de mama şi soţia sa, a răbdat în acest timp cu mare jale plânsul mamei, îndurerate de pierderea fiului, şi a miresei sale, care a rămas în palatul socrilor tânguindu-se de multe ori pentru văduvia ei.

Când a simţit că i se apropie sfârşitul, a cerut o bucată de hârtie pe care a scris cine este, consemnând unele taine ştiute numai de părinţi. După ce a terminat de scris această scrisoare a trecut la Domnul.

A doua zi, în timpul unei Sfinte Liturghii săvârşită în Biserica Sfinţilor Apostoli din Roma, la care participa şi împăratul Honorius, s-a auzit un glas mare din Sfântul Altar care spunea că: "În casa lui Eufimian căutaţi pe omul lui Dumnezeu".

Atunci au aflat şi casnicii săi, părinţii şi mireasa sa, cum vreme de 17 ani l-au avut lângă ei pe cel pentru care vărsau lacrimi cu multe tânguiri zi de zi.

Trupul Sfântului Alexie a fost pus pe un pat de mult preţ şi dus în mijlocul oraşului, unde mulţimi de oameni s-au adunat, alături de papă şi de împărat, pentru a se închina la moaştele sale.

După o săptămână, sfintele sale moaşte au fost puse într-o raclă de marmură, împodobită cu aur şi cu pietre scumpe, unde îndată au izvorât mir şi a umplut racla, şi aşa s-a făcut îngroparea Sfântului Alexie, omul lui Dumnezeu.

Sfântul Alexie s-a mutat la cele veşnice în ziua de 17 martie, anul 411, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Lifestyle
Tagurile articolului: 17 martie  calendar crestin  sarbatori religioase 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel