Calendar Creștin Ortodox: SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 ianuarie
Data publicării:
Sfântul Ierarh Grigorie Teologul este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 25 ianuarie.

Sfântul Grigorie s-a născut în apropierea Naziansului, o cetate din Capadocia. Studiile le-a făcut în Cezareea Capadociei, unde l-a întâlnit pe Sfântul Vasile cel Mare, de care îl va lega o strânsă prietenie tot restul vieţii. Şi-a desăvârşit pregătirea intelectuală la şcoli din Cezareea Palestinei, Alexandria şi apoi la Atena.

În acel timp împărat la Constantinopol era Constanţiu (337-361), fiul împăratului Constantin cel Mare, şi împreună cu cei doi Mari Părinţi ai Bisericii, Sfântul Vasile şi Sfântul Grigorie, învăţa, la Atena, şi viitorul împărat Iulian Apostatul (361-363), cel care a încercat să readucă Imperiul Roman de la creştinism la păgânism, declanşând noi persecuţii împotriva creştinilor.

De aceea, de multe ori Sfântul Grigorie spunea: "O! cât de mare răutate hrăneşte pământul Romei şi al grecilor!", pentru că vedea mai înainte ceea ce avea să se întâmple.

După anii de studiu de la Atena, Sfântul Grigorie s-a întors la Nazians.

A primit botezul creştin chiar din mâinile tatălui său, care era episcop. A fost botezat mult mai târziu pentru că în acele vremuri exista un obicei, ca pentru cei mai mulţi dintre creştini Botezul să fie amânat până la vârsta la care Mântuitorul Hristos s-a botezat în Iordan de către Sfântul Proroc şi Botezător Ioan, adică în jurul vârstei de 30 de ani.

Această practică a fost înlăturată de marii Părinţi ai Bisericii, între care s-a aflat chiar Sfântul Grigorie Teologul, alături de Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigorie, episcopul Nyssei.

Sfântul Grigorie Teologul a fost hirotonit preot, la insistenţele Sfântului Vasile cel Mare şi a fost hirotonit episcop de Sasima. A fost instalat în scaunul de episcop al Constantinopolului, la ceremonie fiind de faţă şi împăratul Teodosie (379-395). Întronizarea a fost confirmată de Sinodul al II-lea Ecumenic, din anul 381, care a avut loc la Constantinopol, Sfântul Grigorie fiind chemat să prezideze lucrările adunării bisericeşti. Contestat însă de anumiţi ierarhi, sosiţi mai târziu la lucrări, Sfântul Grigorie a renunţat la această funcţie clericală.

Sfântul Grigorie a primit numele de "Teologul" pentru marea sa pricepere în formularea clară şi fără echivoc a adevărurilor de credinţă, recunoscute ca atare la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, din anul 451.

Ultimii ani de viaţă i-a petrecut în locurile natale, dedicându-se rugăciunii, studiului şi scrisului. În Capadocia a avut şi sfârşitul, fiind îngropat în cetatea Nazianz.

* Sfântul Ierarh Bretanion, episcopul Tomisului, originar din Capadocia, a fost unul dintre ucenicii Sfântului Vasile cel Mare. A ocupat scaunul Episcopiei Tomisului (Constanţa de azi), în jurul anului 360.

A dus o viaţă ascetică, apărând dreapta credinţă cu mult curaj, chiar în faţa împăratului Valens (364-378), care era adept al ereziei ariene. Aflat la Tomis, în 369, la întoarcerea dintr-o expediţie împotriva goţilor, Valens i-a cerut Sfântului Bretanion să treacă de partea arienilor. Sfântul Ierarh Bretanion a vorbit atunci împăratului cu îndrăzneală despre hotărârile care au fost luate de Sfinţi Părinţi participanţi la Sinodul I de la Niceea (325) împotriva lui Arie, pe care nu putea să le încalce.

Apoi s-a retras cu credincioşii săi într-o altă biserică din Tomis, lăsând pe împărat singur. Valens a încercat să-l exileze, dar de teamă să nu se răscoale "sciţii" din Dacia Pontică a renunţat.

Sfântul Ierarh Bretanion a încurajat mult viaţa ascetică şi nevoinţa sihaştrilor de prin peşteri mici şi bisericuţe rupestre, după obiceiul sihaştrilor din Capadocia. În timpul păstoriei sale existau în Eparhia Tomisului câteva aşezări monahale renumite, cu călugări cărturari şi teologi. Este posibil ca Sfântul Bretanion al Tomisului să fi înălţat bazilica de pe cripta cu moaştele celor patru martiri de la Niculiţel, ale cărei ruine împreună cu "martirionul" au fost descoperite în anul 1971.

Cu puţin înainte de anul 381, Sfântul Episcop Betranion şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu şi este cinstit de Biserica Ortodoxă ca sfânt, notează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Lifestyle
Tagurile articolului: calendar  crestin  ortodox  religioase  sarbatori 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut




pixel