Ortodoxe
Sf. Cuv. Mc. Ştefan cel Nou; Sf. Mc. Irinarh (Dezlegare la peşte)
Duminica a 30-a după Rusalii

Greco-catolice
Duminica 30 dR. Sf. cuv. Ştefan cel Nou; Sf. m. Irinarh; Sf. Caterina Labouré

Romano-catolice
Duminica 1 din Advent
Ss. Teodora, călug.; Iacob, pr.


Sfântul Cuvios Mucenic Ştefan cel Nou este pomenit în calendarul creştin ortodox la 28 noiembrie.

Sfântul Ştefan cel Nou s-a născut în Constantinopol, în timpul împăratului Anastasie (713-715). De tânăr a ales viaţa monahală, fiind deprins din familie cu un trai aspru şi cu săvârşirea faptelor bune.

A fost ales stareţ al Mănăstirii Sfântului Auxentie, aflată în apropierea Calcedonului.

Sfântul Ştefan a fost întemniţat pentru poziţia sa iconodulă (de cinstire a sfintelor icoane), în Bizanţ, alături de alte câteva sute de monahi. Erau torturaţi pentru faptul că nu acceptaseră noua erezie - iconoclasmul (distrugerea sfintelor icoane).

Unii aveau ochii scoşi, alţii mâinile tăiate, pentru că nu au iscălit împotriva sfintelor icoane, ci dimpotrivă au semnat pentru ele, iar alţii nu aveau urechi. Unii dintre acei monahi purtau urmele bătăilor celor neasemănate pe care le luaseră de la chinuitori, răni care nu se tămăduiseră încă, iar alţii se arătau că nu au păr, fiind tunşi de păgânii arzători de icoane, şi cei mai mulţi aveau barba unsă cu smoală şi arsă.

Toţi acei părinţi l-au primit pe Sfântul Ştefan ca pe un părinte şi la dânsul se spovedeau. Deci s-a făcut închisoarea ca o mănăstire, fiindcă toată pravila monahicescă se săvârşea acolo.

Sfântul Ştefan a fost omorât de o mulţime tulburată, care a pornit de la palatul imperial, în timpul împăratului iconoclast Constantin Copronim (741-775), l-a scos din închisoare şi "îndată la pământ aruncându-l ca nişte fiare sălbatice, şi legând funii de fiarele în care picioarele lui erau închise, l-au tras la uliţa cea de obşte, călcându-l peste cap şi peste tot trupul, cu pietre lovindu-l şi cu beţe bătându-l". (Vieţile Sfinţilor)

În timpul crizei iconoclaste, declanşată de împăratul bizantin Leon al III-lea Isaurianul/Sirianul (717-741), care a durat până în anul 787 când cel de-al şaptelea Sinod Ecumenic a instituit cinstirea sfintelor icoane ca legiuită şi dreaptă, monahii care au apărat cu cea mai mare dârzenie cinstirea sfintelor icoane au suferit chinuri cumplite.

Împăraţii iconoclaşti au închis aproape toate mănăstirile şi bisericile în care se aflau sfinte icoane. Monahii erau torturaţi - li se scoteau ochii, li se tăiau nasurile, li se spărgeau capetele cu icoane. Celor ce zugrăveau icoane li se ardeau degetele până la carbonizare pe table din aramă înroşite în foc, relatează Agerpres.