Ortodoxe
Sf. Cuv. Teodora de la Sihla; Sf. Cuv. Pafnutie - Pârvu Zugravul; Sf. Cuv. Mc. Dometie Persul; Sf. Ier. Narcis, arhiepiscopul Ierusalimului; Sf. Cuv. Nicanor
Duminica a 8-a după Rusalii

Greco-catolice
Duminica 8 dR. Sf. cuv. m. Dometie Persul

Romano-catolice
Duminica a 19-a de peste an
Ss. Sixt al II-lea, pp. şi îns., m.; Caietan, pr.


Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla este pomenită în calendarul creştin ortodox în ziua de 7 august.

Sfânta Teodora s-a născut în satul Vânători, judeţul Neamţ, în jurul anului 1650. Tatăl său, Ştefan Joldea, a fost armaş al Cetăţii Neamţului.

La îndemnul părinţilor, Teodora s-a căsătorit cu un tânăr din Ismail, dar până la urmă, neavând copii, au hotărât să meargă amândoi la mănăstire. Teodora a îmbrăcat haina călugărească la Schitul Vărzăreşti - Râmnicul Sărat, iar după doi ani soţul ei s-a călugărit la Schitul Poiana Mărului, sub numele Eleodor.

La schit, odată cu păzirea poruncilor dumnezeieşti, Sfânta Teodora a mers pe calea cea strâmtă a sfaturilor evanghelice: sărăcia de bunăvoie, curăţia trupească şi sufletească, ascultarea.

După o năvălire a turcilor în părţile Buzăului, care au incendiat schitul, stareţa, Sfânta Teodora şi câteva ucenice s-au retras la hotarul dintre munţii Buzăului şi cei ai Vrancei. Aici au ridicat un altar şi o locuinţă, nevoindu-se aproape zece ani în privegheri, în rugăciuni şi post neîncetat.

Sfânta Teodora, în urma unei descoperiri dumnezeieşti, a părăsit munţii Vrancei şi s-a retras în munţii Neamţului, în pădurile din jurul schiturilor Sihăstria şi Sihla.

Sub îndrumarea duhovnicului Pavel, ea s-a stabilit într-o chilie nu departe de schit şi de o peşteră care îi poartă numele până astăzi. Acolo a locuit mulţi ani, ostenindu-se singură în post şi rugăciuni, în lacrimi şi mătănii, uitată de lume, îndurând multe ispite. Numai duhovnicul ei, o cerceta din când în când, o spovedea şi o împărtăşea cu Sfintele Taine ale lui Hristos.

După o vreme, murind duhovnicul ei, Sfânta Teodora a rămas singură.

"Cu timpul i s-au rupt şi hainele, iar ca hrană avea doar măcriş, fructe de pădure şi alune. În această şcoală a liniştii şi nevoinţei a dobândit Cuvioasa darul rugăciunii de foc, care se lucrează în inimă, darul lacrimilor, al răbdării şi al negrăitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu mai suferea nici de frig, nici de foame; nici diavolii nu o mai puteau birui, căci dobândise darul facerii de minuni şi era ca un diamant strălucitor în munţii Sihlei, fiind uitată de oameni, însă umbrită de darul Duhului Sfânt" (Vieţile Sfinţilor).

Ajungând aproape de sfârşitul vieţii, Sfânta Teodora s-a rugat cu lacrimi lui Dumnezeu să-i trimită un preot ca s-o împărtăşească cu Preacuratele Taine, înainte de a muri.

A fost văzută în rugăciune de doi monahi de la Sihăstria, care au mijlocit ca Sfânta Teodora să primească ceea ce îşi dorea. După ce a fost împărtăşită, Sfânta Teodora s-a mutat la cele veşnice, iar vestea despre viaţa şi nevoinţele ei s-a răspândit repede în toate mănăstirile şi satele din Moldova, începând astfel procesiunile la mormântul ei din peşteră.

Moaştele Sfintei Teodora au rămas în peştera de la Sihla în jur de 100 de ani. După anul 1830, moaştele Sfintei Teodora au intrat în posesia familiei Sturza, care le-a aşezat în raclă de argint în biserica ctitorită de ei din Miclăuşeni-Iaşi. În anul 1856, moaştele Sfintei Teodora au fost date Mănăstirii Pecersca din Kiev, locul unde se află şi azi, în schimbul unor veşminte arhiereşti şi preoţeşti din fir.

"Aşa s-au înstrăinat moaştele Sfintei Teodora din patria ei, spre întristarea noastră a tuturor" (Vieţile Sfinţilor).

La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat-o pe Sfânta Teodora de la Sihla, trecând-o în rândul sfinţilor, fiind prăznuită în fiecare an la 7 august.

* Sfântul Cuvios Pafnutie, cel care în viaţa de mirean a fost Pârvu Zugravul, iconar vestit cunoscut cu numele de Pârvu 'Mutul', s-a născut în Câmpulung Muscel, la 12 octombrie 1657, ca fiu al preotului Ioan Pârvescu (1623-1702).

La 18 ani, Pârvu a fost trimis să înveţe pictura în Bucovina, cu un vestit meşter rus. Acolo a deprins tainele pictării icoanelor şi a luat ca pildă de iconografie numeroasele mănăstiri şi biserici bucovinene, împodobite cu picturi interioare şi exterioare.

Pârvu Pârvescu a primit supranumele de 'Mutul' nu pentru că ar fi fost mut, ci deoarece picta fără să vorbească şi fără să mănânce, adică în post şi rugăciune.

Cuviosul Pafnutie - Pârvu, iconarul de la Robaia, a fost recunoscut drept cel mai mare pictor bisericesc român al epocii cantacuzine şi brâncoveneşti, întemeietor şi dascăl al unei şcoli de iconografie bizantină cu specific naţional, dar şi ca un mare trăitor al Ortodoxiei româneşti, notează Agerpres.