Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie. Daniela Simulescu, previziuni pentru toate zodiile
Daniela Simulescu a dezvăluit...
Potrivit creștinortodox.ro, este potrivit să-l numim var al lui Hristos și nu frate, pentru că Mântuitorul S-a născut pe cale supranaturala, deci nu a fost rodul legăturii dintre Iosif și Fecioara Măria. Daca îl întâlnim și sub numele de "fratele Domnului", trebuie să știm că la evrei, gradele de rudenie erau cuprinse într-un singur cuvânt: frate.
Facem precizarea că mama lui Iacob, Salomeea, era ruda Maicii Domnului, iar Iosif ajunge să fie logodnicul Măriei la bătrânețe, după moartea soției sale Salomeea.
Potrivit Tradiției, el a călătorit în Egipt împreună cu tatăl sau Iosif, cu Fecioara Măria și Pruncul, în vremea în care Irod caută să-L omoare pe Hristos.
A fost primul episcop al Iersualimului. A alcătuit prima slujba a Sfintei Liturghii, varianta care a fost prelucrata de Sfinții Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Gura de Aur.
Liturghia Sfantului Iacob se săvârșește și în zilele noastre în Biserica Ortodoxa Greaca, pe 23 octombrie, în ziua să de prăznuire.
Sfântul Apostol Iacob a convertit mulți iudei și elini la credință creștină. Când Anania a ajuns Mare Arhiereu, a hotărât să-l ucidă. Potrivit Tradiției, bătrânii iudeilor i-au spus lui Iacob să urce pe aripa Templului șiș a grăiască de acolo împotrivă lui Hristos. Iacob a urcat, însă a mărturisit în fata celor prezenți că Hristos este Fiul lui Dumnezeu. În urma acestei mărturisiri, a fost aruncat de pe zidurile templului din Ierusalim și ucis cu pietre, potrivit creștinortodox.ro.
Troparul Sfantului Apostol Iacob, ruda Domnului
Glasul 2
Că un ucenic al Domnului ai primit Evanghelia, drepte; că un mucenic ești de neînduplecat; îndrăzneală că un frate al lui Dumnezeu, a te ruga că un ierarh. Roagă pe Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
Condacul Sfantului Apostol Iacob, ruda Domnului
Glasul 4
Cel Ce Te-ai Înălțat.
Dumnezeu Cuvântul Tatălui Unul-Născut, Cel Ce a venit la noi în zilele cele de apoi, Sfinte Apostole Iacob, Dumnezeiescule, pe tine întăi te-a arătat pastor și învățător ierusalimitenilor și ispravnic credincios Tainelor celor duhovnicești. Pentru aceasta, toți pe tine te cinstim, Apostole.
Tot astăzi, facem pomenirea:
- Sfanțului Cuvios Ignatie, patriarhul Constantinopolului;
- Sfanțului Cuvios Macarie Romanul;
- Sfanțului Cuvios Nichifor;
- Sfanțului Cuvios Petronie și a doi sfinti tineri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Lifestyle
Tagurile articolului: 23 octombrie crestin ortoodox iacob sarbatoare sfantul iacob
Daniela Simulescu a dezvăluit...