A fost frate al Sfântului Apostol Petru, amândoi fiind pescari de meserie, din Betsaida, cetate aflată pe malul lacului Ghenizaret.

Sfântul Andrei este primul dintre apostoli care L-a făcut cunoscut pe Hristos, spunând fratelui său Simon (Petru), că L-a aflat pe Mesia: "Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte Hristos). Şi l-a adus la Iisus". (Ioan 1, 41, 41)

Pentru aceasta Sfântului Andrei i se mai spune şi Apostolul cel dintâi chemat al Domnului.

Sfântul Andrei a fost la început ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul şi de la acesta a aflat de întruparea Mântuitorului Hristos. Căci Sfântul Proroc şi Înaintemergător Ioan L-a arătat pe Iisus, zicând: "Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii" (Ioan, 1, 29).

Atunci Sfântul Andrei, împreună cu un alt ucenic, s-a dus după Hristos: "Iar Iisus, întorcându-Se şi văzându-i că merg după El, le-a zis: Ce căutaţi? Iar ei I-au zis: Rabi (care se tâlcuieşte: Învăţătorule), unde locuieşti? El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Au mers deci şi au văzut unde locuia; şi au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea. Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan şi veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru". (Ioan 1; 38-40)

Sfântul Apostol Andrei a urmat Mântuitorului, însoţindu-l pe drumurile Ţării Sfinte, ca şi ceilalţi Sfinţi Apostoli. În Ierusalim, Apostolul Andrei a cunoscut şi a fost martor la toate patimile Mântuitorului Hristos, la răstignirea pe cruce şi la Învierea Sa.

Misiunea de creştinare a neamurilor pe care a avut-o Sfântul Apostol a început după Înălţarea Domnului la cer şi după Cincizecime, atunci Sfinţii Apostoli au tras la sorţi şi au mers în toată lumea, pentru propovăduire.

Potrivit Tradiţiei Bisericii, acestui întâi chemat i-a căzut sortul să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (Dobrogea) şi până în Crimeea.

Sfântul Apostol Andrei a avut un sfârşit de mucenic, fiind răstignit, la Patras, lângă Corint.

A fost răstignit din ordinul unui demnitar care îi spunea că din nebunie laudă Crucea, aşa cum din îndrăzneală nu se teme de moarte.

Apostolul a răspuns atunci: "Nu din îndrăzneală, ci din credinţă nu mă tem de moarte. Căci moartea drepţilor este cinstită, iar a păcătoşilor este cumplită. Deci, eu voiesc ca să asculţi taina Crucii, şi cunoscând adevărul să crezi şi, crezând, să-ţi afli sufletul tău". (Vieţile Sfinţilor)

Iar mai departe, când acesta îl îndemna cu ameninţare să jertfească idolilor i-a spus: "Ascultă, fiule al pierzării, paiule gătit pentru focul cel veşnic, ascultă-mă pe mine sluga Domnului şi apostolul lui Iisus Hristos, că până acum am vorbit cu tine cu blândeţe vrând a te învăţa sfânta credinţă, că doar după cum ai înţelegere, să cunoşti adevărul lepădându-te de idoli, să te închini Dumnezeului Celui ce locuieşte în ceruri. Dar de vreme ce tu petreci în întuneric şi socoteşti că eu mă tem de chinurile tale, apoi găteşte asupra mea chinuri de acelea ce ştii tu că sunt mai grele, căci cu atât voi fi mai bine primit Împăratului meu cu cât mai grele chinuri voi răbda pentru El". (Vieţile Sfinţilor)

Pe crucea de pe care nu a voit să fie coborât, Sfântul Apostol Andrei se ruga ca sufletul său să fie luat de Hristos şi "o lumină mare din cer l-a strălucit ca un fulger, pe care toţi o vedeau şi de jur împrejur l-a strălucit pe el, încât nu era cu putinţă ochiului omenesc, celui de tină, a privi spre dânsa. Şi a petrecut acea lumină cerească strălucindu-l ca la o jumătate de ceas; şi când lumina a dispărut, atunci şi Sfântul Apostol şi-a dat sufletul său cel sfânt şi împreună cu dânsa s-a dus ca să stea înaintea Domnului". (Vieţile Sfinţilor)

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în şedinţa din mai 1995, ca ziua prăznuirii Sfântului Apostol Andrei să fie trecută în calendarul bisericesc cu cruce roşie, între sfinţii mari ai Ortodoxiei.

În anul 1997, Sfântul Apostol Andrei a fost proclamat Ocrotitorul României. Ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare bisericească naţională, ca urmare a Hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001, datorită evlaviei poporului drept-credincios faţă de Sfântul Apostol Andrei. De asemenea, Sfântul Apostol Andrei a fost ales drept ocrotitorul Catedralei Naţionale - Catedrala Mântuirii Neamului.

Tradiţia şi folclorul românesc amintesc despre prezenţa Sfântului Apostol Andrei în părţile Dobrogei, unde apostolul şi însoţitorii săi şi-au găsit loc de odihnă într-o peşteră. În anul 1943, episcopul Chesarie Păunescu al Dunării de Jos a sfinţit acest aşezământ cu numele de "Peştera Sfântului Apostol Andrei". În prezent în acest loc a fost ridicat un complex monahal, "Mănăstire Sfântului Apostol Andrei", potrivit Agerpres. 

Sfântul Apostol Andrei. Tradiții și obiceiuri. 30 noiembrie

Noaptea de Santandrei (29 - 30 noiembrie) și ciclul de înnoire a timpului, care se suprapun peste perioada calendaristică a Dionisiacelor Câmpenești și cu fermentarea vinului în butoaie la popoarele tracice, păstrează numeroase urme precreștine, potrivit creștinortodox.ro. 

Până la începutul secolului al XX-lea se organizau în Colinele Tutovei, în noaptea de Santandrei, tinerii organizau petreceri, pentru a fi feriti de strigoi. Aceștia se camuflau și ungeau cu mujdei de usturoi ferestrele și usile casei înainte de lăsatul serii. Petrecerile se numeau Noaptea Strigoilor, și însemnau timp nefast, când strigoii vii (oamenii care se nasc cu caita, cu coada - o vertebră în plus, din legături incestuoase etc.) își părăsesc trupurile fără știrea lor, iar strigoii morți ies din sicrie, morminte și cimitire pentru a provoca suferințe oamenilor.

Potrivit sursei citate anterior, fetele aduceau câte trei căpățâni de usturoi, le puneau într-o covata pentru a fi păzite de o bătrână la lumina lumânării. Dimineața, pe lumina zilei, tinerii ieșeau în curtea casei și covata cu usturoi era jucată în mijlocul horei de un fecior. Se împărțea usturoiul și fiecare mergea înapoi acasă. Usturoiul se păstra ca ceva sfânt, la icoană, și se folosea peste an ca leac pentru vindecarea bolilor, pentru prinderea farmecelor și descântecelor. 

Tot pentru a alunga spritele rele, oamenii împrăștiau firimituri de pâine în toată curtea și lăsau candele aprinse lângă icoane. Iar animalelor din curte li se pune busuioc sfințit în hrană și agheasmă în apă. 

De Sfântul Andrei se descântă droburi de sare, care se îngroapă în grajduri și se scot abia de Sfântul Gheorghe. Acestea sunt folosite la hrana animalelor pentru a se proteja de spiritele malefice. 

Bocetul Andreiului

„Un obicei care atesta suprapunerea sarbatorii crestine a Apostolului Andrei peste Anul Nou dacic este obiceiul atestat la romanii din Transnistria numit Bocetul Andreiului.

Fetele, dupa confectionarea unei papusi din carpe, numita Andreiu, substitut al anului vechi, o asezau pe pat ca pe un mort si o jeleau. Lipseste marele sacrificiu, jertfa rituala a animalului care personifica divinitatea, specifica oricarui inceput de an.

Este posibil ca una din traditiile care a migrat din toamna, de la Anul Nou dacic la Anul Nou contemporan, celebrat la solstitiul de iarna, sa fi fost sacrificiul porcului. De altfel, unul din numele purtate de lup in zilele lui de celebrare, gadinet, in special la Filipi cand incepe imperecherea pentru inmultire, este purtat si de porcul tanar, numit popular si godin, godinet”, potrivit creștinortodox.ro. 

Busuioc sub pernă

În noaptea Sfântului Andrei oamenii aduc acasă crengi de vișin și le pun în apă. Potrivit tradiției dacă acestea vor înflori până la Crăciun, va fi un an bogat. De asemenea oamenii mai puneai grâul la încolțit în vase mici. În trecut oamenii lăsău 12 cepe (pentru cele 12 luni ale anului) în pod până la Crăciun. Cele care se stricau reprezentau lunile ploioase ale anului, iar cele încolțite, semn de belșug. 

Fecioarele care vor să-şi afle alesul își pun sub pernă busuioc sfinţit, iar chipul bărbatului le va apărea în vis. În unele zone, se crede că ursitul se poate vedea dacă fata se aşază goală între două oglinzi, cu o lumânare în mână.

Un alt obicei spune că fetele care vor să afle cu cine se vor mărita trebuie să pună 41 de boabe de grâu sub pernă, iar acela care le va fura grâul le va fi soț.