Caracatițele și-au construit propriile orașe subacvatice. Ce descoperiri au făcut oamenii de știință
Data publicării:
Oamenii de știință au descoperit faptul că caracatițele sunt mult mai inteligente decât ne-am fi putut imagina.

Oamenii de știință au descoperit nu doar unul, ci două "orașe" subacvatice, construite de caracatițe. În timp ce o mare parte din eforturile cercetătorilor se concentrează pe explorarea spațiului cosmic, oceanul rămâne cea mai neexplorată parte a Pământului, iar cele mai noi descoperiri au arătat că acestea sunt mult mai dezvoltate, decât ar fi putut oricine anticipa înainte.

În 2023, în ciuda progreselor tehnologice, care sunt vizibil de la o zi, la alta, oceanul rămâne la fel de misterios ca întotdeauna. Prin urmare, este atât de surprinzător și de neașteptat faptul că oamenii de știință au descoperit acum "orașe" subacvatice construite de unul dintre cei mai celebri locuitori ai oceanului: caracatița, potrivit presei internaționale.

Se știe de ceva vreme că acestea sunt animale inteligente, și se crede că au aproximativ inteligența unui copil de trei ani.

Formele lor bizare și fluide au ceva care captează imaginația umană și este posibil ca ele să aibă chiar o oarecare înțelegere a anatomiei.

Cu toate acestea, oamenii de știință au descoperit acum faptul că ele par să își manipuleze mediul înconjurător într-un mod mai diferit decât ne-am fi așteptat.

Citește și: Fructele de sezon cu multiple beneficii pentru sănătate. Mario Popescu: „Conținut scăzut de calorii, previn îmbătrânirea prematură, ajută împotriva radiațiilor solare”

Caracatițele își construiesc propriile case, spun cercetătorii

Cercetătorii au observat faptul că caracatițele trăiesc în anumite „vizuini” construite. Ele folosesc obiecte precum cochilii pentru a-și crea locuințele și au fost observate chiar și expulzându-se reciproc din vizuinele lor.

Profesorul David Scheel a condus cercetările privind comunitățile de caracatițe și a declarat: "Aceste comportamente sunt produsul selecției naturale și pot fi remarcabil de asemănătoare cu comportamentul social complex al vertebratelor."

Nu numai atât, dar orașele subacvatice ale caracatițelor nu aveau în centrul lor niciun element uman, ceea ce înseamnă că caracatițele le-au construit singure.

Co-autorul raportului, Stephanie Chancellor, a observat că lucrările caracatițelor "au fost sculptate ulterior pentru a crea vizuini, ceea ce face din aceste caracatițe adevărați ingineri ai mediului".

Ceea ce oferă comunitățile de caracatițe este, de asemenea, oportunitatea pentru oamenii de știință de a observa modul în care aceste creaturi extraordinare interacționează între ele. Biologii marini au observat că acestea comunică și chiar se evacuează unele pe altele din bârlogurile alese în reciful artificial pe care l-au creat.

Oamenii de știință au fost total șocați să descopere un "ciudat drum subacvatic" înghițit de mare. Descoperirea le-a permis arheologilor să înțeleagă mai multe informații despre cultura maritimă pierdută, denumită Hvar - care a ocupat zona în epoca neolitică. 

Te-ar putea interesa și: Carnea de porc „falsă”, crescută în laboratoarele din Marea Britanie, depășește toate așteptările: „Suntem încântați de aspectul, gustul, aroma și textura ei”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Lifestyle
Tagurile articolului: caracatite  case  lumea acvatica  oameni de stiinta 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel