Câteva idei ultile prin care poți consuma legumele mai ușor. Nu este vorba de salate
Consum de legume poate fi greu, însă există câteva variante ușoare prin care le putem integra în alimentație.

Fie că le iubești, fie că le urăști, legumele sunt o necesitate absolută în orice dietă sănătoasă. Cu toate acestea, extrem de mulți oameni se luptă cu acestea, pentru că le este foarte greu să le consume. Totuși, există câteva modalități prin care consumul de legume poate deveni mai interesant și atractiv și nu este vorba despre salate.

Câte legume trebuie să consumi zilnic

În loc să vă concentrați pe un obiectiv numeric atunci când mâncați legume, medicii specialiști recomandă să vă gândiți la obiceiurile alimentare în termeni de procente.

"Recomand să mâncați 50% legume sau cel puțin 50% alimente pe bază de plante, din care cel puțin 30% sunt legume. Din punct de vedere vizual, este mult mai ușor să vă gândiți la fiecare masă sau gustare și să estimați cât de mult din ea provine din legume.", a spus  Jaime Schehr, potrivit mindbodygreen.com

Dacă sunteți o persoană care se bazează pe numere, specialiștii recomandă să consumați între două și patru căni de legume în fiecare zi. Cantitatea exactă variază în funcție de vârstă și sex, iar varietatea este delimitată de mai multe categorii cheie: verde închis; roșu și portocaliu; fasole, mazăre și linte; amidon; și alte legume.

Cum poți mânca mai multe legume

Nu se poate nega faptul că mâncatul multor legume este important pentru a obține fibre și o mulțime de vitamine și minerale esențiale, dar întrebarea rămâne: Cum poți mânca cât mai multe legume? Mai jos vei găsi câteva idei foarte ultile, despre cum poți cunsuma cât mai multe legume.

1. Farfuria ta trebuie să fie mereu jumătate plină cu legume

Construire corectă a unei farfurii te poate ajuta la creșterea volumului de legume pe care le consumi, iar Schehr sugerează să urmărești ca cel puțin jumătate din farfurie să fie alcătuită din legume atât la prânz, cât și la cină. Fie că este vorba de o salată, de niște broccoli, morcovi și hummus sau spanac gătit cu suc de lămâie, există sute de moduri de a construi o masă în jurul unei legume de bază.

2. Gustări pe bază de legume

Revenind la ideea morcovilor și a humusului, acestea pot fi consumate oricând și ca o gustare. Nu uitați, accesibilitatea este esențială atunci când vine vorba de crearea unor obiceiuri sănătoase.

"Am tăiat câteva legume pentru a le mânca crude. În timp ce pregătesc cina, este un moment excelent pentru a le mânca." notează Amy Kimberlain, RDN, CDCES, purtător de cuvânt media al Academy of Nutrition and Dietetics. 

3. Fă un smoothie

În special în timpul verii, nu este nimic mai bun decât un smoothie răcoritor pentru a vă răcori și pentru a strecura mai multe legume în dieta zilnică. Smoothie-urile verzi nu sunt doar la modă - ele sunt cu adevărat bune pentru sănătate, așa că încercați să adăugați o mână de spanac în următorul dumneavoastră amestec de fructe de pădure, pentru o porție suplimentară de verdețuri cu un efort minim.

"Legumele sunt mai ușor de consumat în smoothie-uri, deoarece gustul este mai blând și se amestecă bine", explică specialistul. 

5. Ascunde-le în micul dejun

Legumele merită o atenție deosebită și la mesele de la micul dejun.

"Omletele sunt cel mai simplu și versatil mod de a mânca legume la micul dejun. Pe lângă gătitul legumelor în omletă, acestea pot fi folosite și ca bază în farfurie.”, mai spun specialiștii.

Data: 03 iul 2022, 20:00
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Lifestyle
Tagurile articolului: consum  legume  sănătate 


DC Media Group Audience

Cristian Mărgărit, la Pastila de Frumusețe

Alimentele care cresc imunitatea. Trebuie să le consumi în sezonul rece. Cristian Mărgărit: „Un miracol pentru imunitate” / VIDEO

Sursa foto: Daniel Buzdugan, Instagram

Daniel Buzdugan, decizie radicală. Și-a mutat copiii de la școala privată, la cea de stat: „Nu e normal să dăm atâția bani. Am vrut să vadă că se poate face carte și așa”

Ioana Tufaru, captură TV/ Kanal D

Ioana Tufaru, motivul pentru care nu a putut să-și înscrie copilul la școală: "Patru școli m-au refuzat. Mi-a fost foarte greu, am plecat plângând"

Daniel Buzdugan, foto Instagram

Motivul pentru care Daniel Buzdugan și-a retras copiii de la școala privată: „Să ajungi să plătești cât plătește poate un copil care face Arhitectura la Barcelona… ”

Sursă foto: Unsplash.com

4 zodii își pot găsi sufletul pereche pe 20 septembrie. Te numeri și tu printre ele?

Sursă foto: Youtube/ TVR

Horia Moculescu și Marina Voica, poveste de dragoste neîmplinită. Ce a mărturisit artistul, după 60 de ani: „Ne trezeam, ne culcam împreună”

Monica Tatoiu, captură video Youtube/ theXclusive

Alcool pe stomacul gol. Băutura pe care Monica Tatoiu o bea în fiecare dimineață: „Este medicament”

Sursă foto: Instagram/ Jorge, Andreea Bălan

Jorge, reacții dure după ce a dat de pământ cu talentul muzical al Andreei Bălan: „E tipul ăla care vinde pijamale?”

Sursa foto: Mihaela Constantinescu, captură TV/ kanal D

Fosta soție a lui Mihai Constantinescu, devastată de dorul regretatului artist. Cum are grijă de sufletul lui: „Îmi este cumplit de dor de el!”

Horoscop Chinezesc, captură video Youtube Spectacola

Horoscop chinezesc pentru săptămâna 25 septembrie - 1 octombrie, 2023. Previziuni pentru fiecare semn zodiacal

Violeta Bănică, Andreei Marin, Ștefan Bănică Jr., Lavinia Pârva. foto Instagram

Andreea Marin, adevărul despre relația fiicei sale cu fratele vitreg cel mic, fiul Laviniei Pârva: „Nu știm ce soartă vom avea”

Sursă foto: Instagram/ Cristina Spătar, Talisman Tate

Cristina Spătar, apariție șoc lângă Tristan Tate, la numai trei luni de la căsătorie



Mintea și Inima: Căutând Filosofia Dragostei

O explorare a modului în care filosofia abordează...