Ce secrete ascund oamenii născuți înainte și după Paște. Mihai Voropchevici: „Au o forță fantastică”
Data publicării:
Mihai Voropchevici a dezvăluit ce secrete ascund oamenii născuți înainte și după Paște.

Numerologul Mihai Voropchevici a dezvăluit ce secrete ascund oamenii născuți înainte și după Paște, potrivit fanatik.ro

”Știm că fiecare om e născut într-un anumit interval, că e primăvară, vară, iarnă sau toamnă. Oamenii veniți pe lume în săptămâna premergătoarea sărbătorii Îniverii Domnului se numește săptămâna desăvârșirii perfecțiunii sociale. În această săptămână trebuie să ne perfecționăm, să ne înnoim forțele, să calculăm pașii pentru a avea succes. E necesar să înțelege că toți trăim în societate și trebuie să contribuim fiecare cu ceva.

Până pe 18 aprilie, e foarte benefică exprimarea spiritualității și a credinței în Dumnezeu. În această săptămână, sunt evidențiați liderii în societate, căci își scot la iveală energia creatoare. Este nevoie să fim lideri, chiar dacă de multe ori nu avem aceste veleități, dar avem ocazia să devenim cei care conduc, care dau ordine, care îi orientează pe cei din jurul lor. A fi lider înseamnă să nu alunecăm spre tiranie.

În Săptămâna Mare se amestecă reformismul cu conservatorismul din noi. În această perioadă, viața spirituală are o importanță deosebită pentru succes. Dacă aveți nevoie de răbdare ca să reușiți, e bine să vă dați voie să mai ascultați și părerile altora, să nu vă pripiți. Cei născuți în Săptămâna Patimilor sunt reformatori și primesc cu plăcere orice înseamnă ajutorul celor care vin și cer. Este perioada zodiei Berbec din al treilea decan, care este idealist și vrea să ajute toată omenirea. Sunt prin excelență lideri ce pot duce după ei mulțimea. Sunt niște conducători de grupuri, chiar grupuri foarte mari. Sunt lipsiți de frică și merg, de obicei, înainte. Caută persoane devotate ideilor spuse de ei. Mulți au șansa să devină oameni de creație sau politicieni. Dacă vor numai prin voință să facă bine, dar și să influențeze societatea, le va ieși fără prea multe eforturi. Pentru cinste și dreptate vor lupta toată viața.”, a spus Mihai Voropchevici.

 

Ce secrete ascund oamenii născuți înainte și după Paște

„Speciali sunt și cei născuți după Sfintele Paști, în Săptămâna Luminată. Din 18 aprilie încolo, până pe 24, spunem că este perioada puterii. Oamenii veniți pe lume în acest interval au o forță fantastică.

Oamenii aceștia au multă energie și o pot folosi spre binele lor, dar și împotriva lor. Dorindu-și prea mult își pot face rău în același timp. E nevoie de multă diplomație în Săptămâna Luminată. Dorința de a se mișca doar înainte le va aduce rezistență și încăpățânarea din partea celorlalți. E bine să dăruiască energia pe care o au celor din jur, să se uite și în stânga și dreapta, să ofere din tot ce au.

Fiecare faptă bună ne va face să fim iubiți de Dumnezeu și să primim ajutor. În perioada puterii, vom simți fluxuri de energie și puteri fizice care ne pun pe gânduri. Este favorabilă curățenia de primăvară, reparația locuinței, dar mai ales curățenia sufletească, căci trebuie să ne înnoim și pe dinăuntru. E o perioadă bună să scăpăm de lucrurile de care nu mai avem nevoie, de obiecte care ocupă spațiu degeaba. ”, a mai spus Mihai Voropchevici, pentru sursa menționată mai sus. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Lifestyle
Tagurile articolului:   mihai voropchevici  oameni  paste 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel