Ce trebuie să facem atunci când un fost partener ne caută. Ce spune Oana Nicolau, psihoterapeut de cuplu
Data publicării:
Oana Nicolau, psihoterapeut de cuplu, a vorbit, în cadrul emisiunii „Super Neatza cu Răzvan și Dani”, despre motivele pentru care un fost partener ne poate căuta, dar și despre lucrurile pe care trebuie să le facem într-o astfel de situație.

Oana Nicolau, psihoterapeut de cuplu, a vorbit despre lucrurile pe care trebuie să le facem dacă un fost partenere dorește să reia legătura cu noi. Într-o relație, despărțirile sunt adesea însoțite de o gamă variată de emoții, iar dorința de a încheia lucrurile într-un mod amiabil poate fi puternică. Dorința de a reîncepe o relație cu un fost partener este alimentată de nostalgie și dor, mai ales dacă relația anterioară s-a încheiat în termeni amiabili, după cum spune chiar psihoterapeuta. Este important să înțelegem că, în multe cazuri, dorința de a reveni la o relație anterioară poate fi un semn al unei nevoi de încheiere completă a capitolului respectiv. Dacă nu facem acest lucru, există riscul ca „rămășițele” vechii relații să influențeze negativ noile noastre relații. De asemenea, mulți dintre cei care reiau relații își dau seama, adesea în timp, că nu era cazul să revină asupra deciziei luate anterior. 

„Poate să fie un motiv legat de dor”

„Uneori, dacă relația s-a încheiat în termeni amiabili, poate să fie un motiv legat de dor, nostalgie. Ar putea să fie vorba despre o nevoie de a încheia relația dacă au fost momente mai tensionate în care s-a întâmplat despărțirea. Este bine să se întâmple așa. În momentul în care încheiem ceva, este bine să facem încheierea cu totul. Dacă lăsăm capitolul deschis, este foarte posibil să ducem niște rămășițe din capitolul respectiv în următoarea relație. Unii reiau relații ca să ajungă să își dea seama că nu a fost cazul”, a declarat Oana Nicolau.

Te-ar putea interesa și: Atracția față de interzis și conștientizarea emoțiilor. Chris Maria Ciocăzanu, consilier în dezvoltare personală, a oferit o serie de sfaturi

„Este bine să nu ne facem speranțe”

În loc să idealizăm trecutul și să ne facem scenarii romantice, este important să vedem realitatea așa cum este, atunci când un fost partener ne contactează. Este posibil ca intențiile persoanei care ne caută să nu fie întotdeauna în concordanță cu așteptările noastre. Motivele pot varia de la regret și vinovăție până la nevoia de validare. Psihoterapeutul sugerează că este important să nu ne facem speranțe nerealiste și să ne menținem raționalitatea, deoarece idealizarea fostului partener poate conduce la dezamăgiri. 

„Este bine, în general, să nu ne facem speranțe când ne caută un fost sau o fostă. Este bine să vedem realitatea, să păstrăm partea rațională din noi. Pentru că noi avem această tendință să idealizăm, ne facem scenarii și de multe ori se întâmplă asta în relații și constatăm după câteva luni că realitatea nu are nicio legătură cu scenariul. Un fost care ne caută poate să vrea să se întoarcă în relație, dar poate regretă ceva, poate se simte vinovat, poate are nevoie să fie iertat. Poate că are nevoie de o validare”, a explicat Oana Nicolau, psihoterapeut de cuplu, în emisiunea „Super Neatza cu Răzvan și Dani”.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Loredana Tanase
Categorie: Lifestyle


DC Media Group Audience

sursa foto: Ozana Barabancea, Facebook

Ozana Barabancea, despre excluderea din juriul „Te Cunosc de Undeva”: „Niciodată nu mi s-a dat o explicație”

Sursă foto: Antena 1

Dany Boy a făcut-o cu ouă și cu oțet pe Mădălina Maricuț, fosta ispită de la Insula Iubirii. A spus public adevăratul motiv al despărțirii

Captură video: Pro TV. Captură video: Facebook/Poftiți pe la noi

Cătălin Cazacu nu s-a putut abține și a spus public ce crede despre Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu: „Na, pot să se supere pe mine”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 16 - 22 septembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va avea parte de o săptămână excelentă

Sursă foto: Captură foto Facebook Iustina Luchian

Cornel de la Insula Iubirii nu s-a potolit nici după plecarea din emisiune, deși știa că Iustina e însărcinată. Ispita Loredana aruncă bomba

Sursă foto: Antena 1

Danny Boy și Mădălina de la Insula Iubirii s-au despărțit. Ispita a făcut anunțul

Captură video: Pro TV

Cătălin Cazacu, declarații neașteptate despre Lora în direct la TV. S-a dat de gol: „Stai, iartă-mă. Dăm înapoi”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii cu noroc la bani în această toamnă. Mihai Voropchievici: „Sunt șanse mari să primești o mărire de salariu”

 Mariana Cojocaru. Captură video: YouTube/ Playtech Stiri

Horoscop 16 - 22 septembrie 2024, cu Mariana Cojocaru. Previziuni pentru toate zodiile

Sursa foto: Simona Gherghe, Instagram

Simona Gherghe nu s-a mai abținut. Adevăratul motiv pentru care a plecat de la Acces Direct. A recunoscut abia după 5 ani: „Am trecut prin niște perioade foarte grele”

Captură video: Pro TV

Cum va fi vremea în țară, în următoarele zile. Busu anunță prognoza meteo până marți

Sursă foto: Antena 1. Captură video: YouTube/Kanal D

S-a aflat câți bani primea lunar Simona Gherghe la început de carieră în televiziune. Teo Trandafir a rămas uimită: „Erai pe opulență”




pixel