Cum arată o despărțire sănătoasă. Psihologul Petronela Rotar explică: „Pot să mă raportez la omul acela, ca la un om care a fost, cândva, important în viața mea”
Psihologul Petronela Rotar a dezvăluit cum arată o despărțire sănătoasă. 

Despărțirile dor, însă nu poți ține pe nimeni în relație cu forța. Sunt povești în doi pe care ai ales să le închei tu, altele au presupus o decizie comună și conștientă, dar în unele cazuri despărțirea a fost inițiată de celălalt. Iar felul în care a procedat a fost marcat de respect și grijă pentru sentimentele tale, alteori brutal și total lipsit de empatie.

Cum arată o despărțire sănătoasă

Psihologul Petronela Rotar a fost invitată în cadrul podcastului „Fain & Simplu”, cu Mihai Morar, acolo unde a vorbit despre despărțiri, dar și cum arată emoțiile atunci când persoana de lângă tine preferă să încheie relația. Specialista a precizat că, cel care știe cel mai bine când am trecut peste o despărțire este corpul, care gestionează emoțiile. Totodată, psihologul spune că trebuie să privim părțile bune care s-au întâmplat și să facem pace cu trecutul. 

„În primul rând, corpul știe, fiindcă, în momentul în care simți pace, liniște în corp, în momentul în care nu mai simt agitație. Agitația poate să fie pentru că omul respectiv a fost un agresor pentru mine și atunci, încă apare anxietate, în momentul în care aud de el, mă întâlnesc cu el în mod întâmplător, îmi scrie. Acolo nu s-a încheiat. Acolo este un proces care încă este în desfășurare. În momentul în care mă pot uita detașat la lucruri, în momentul în care nu mai simt emoții care să fie din zona asta de disfuncțional, abia atunci știu că m-am separat și că, în sfârșit, am putut să integrez pierderea respectivă, mi-am trăit perioada de doliu psihologic și că pot să fiu recunoscător pentru părțile bune, pot să le văd detașat și lucid pe cele care nu au fost bune și care au condus la despărțire. Nu mai am fantezii și automințiri din zona asta cu ce ar fi putut fi. Sunt lucid, detașat, fără emoții puternice care să fie atașate și pot să mă raportez la omul acela, ca la un om care a fost, cândva, important în viața mea și care m-a învățat niște lucruri, m-a și rănit, dar care cum este în spate, în trecutul meu.”, a declarat psihologul Petronela Rotar.

Psihologul Petronela Rotar: „Nu este sănătos să fii furios pe tine”

„Fiecare dintre noi face ce poate. Suntem toți cu rănile noastre, cu capacitatea noastră de a ne duce spre vindecare, cu mecanismele noastre mai funcționale, mai disfuncționale, mai sănătoase, mai puțin sănătoase. Fiecare dintre noi se străduiește și face ce poate. Sigur că este dezirabil să ajungem în punctul în care putem face asta, dar dacă nu putem, se pare că suntem încă aici, în acest moment. Un lucru foarte important este să ne putem da nouă permisiunea să putem doar atât. Văd unde sunt, nu pot mai mult în momentul acesta, deja se produce o schimbare și de acolo deja pot să încep să pot mai mult, doar pentru că mi-am permis să nu pot mai mult acum, să nu mai lupt cu mine atât. Nu este sănătos să fii furios pe tine. Dacă ești furios pe tine, practic ești în poziția de agresor față de tine. ”, a mai spus psihologul, pentru sursa menționată mai sus. 

Urmărește interviul integral mai jos: 

Data: 15 sep 2023, 17:30
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Lifestyle
Tagurile articolului:   despartire  petronela rotar  psiholog 


DC Media Group Audience

Daniel Buzdugan, foto Instagram

Motivul pentru care Daniel Buzdugan și-a retras copiii de la școala privată: „Să ajungi să plătești cât plătește poate un copil care face Arhitectura la Barcelona… ”

Cristian Mărgărit, la Pastila de Frumusețe

Alimentele care cresc imunitatea. Trebuie să le consumi în sezonul rece. Cristian Mărgărit: „Un miracol pentru imunitate” / VIDEO

Sursa foto: Daniel Buzdugan, Instagram

Daniel Buzdugan, decizie radicală. Și-a mutat copiii de la școala privată, la cea de stat: „Nu e normal să dăm atâția bani. Am vrut să vadă că se poate face carte și așa”

Ioana Tufaru, captură TV/ Kanal D

Ioana Tufaru, motivul pentru care nu a putut să-și înscrie copilul la școală: "Patru școli m-au refuzat. Mi-a fost foarte greu, am plecat plângând"

Monica Tatoiu, captură video Youtube/ theXclusive

Alcool pe stomacul gol. Băutura pe care Monica Tatoiu o bea în fiecare dimineață: „Este medicament”

Sursă foto: Youtube/ TVR

Horia Moculescu și Marina Voica, poveste de dragoste neîmplinită. Ce a mărturisit artistul, după 60 de ani: „Ne trezeam, ne culcam împreună”

Horoscop Chinezesc, captură video Youtube Spectacola

Horoscop chinezesc pentru săptămâna 25 septembrie - 1 octombrie, 2023. Previziuni pentru fiecare semn zodiacal

Sursă foto: Instagram/ Jorge, Andreea Bălan

Jorge, reacții dure după ce a dat de pământ cu talentul muzical al Andreei Bălan: „E tipul ăla care vinde pijamale?”

Sursă foto: Instagram/ Elvira Deatcu

Adina Cristescu a încetat din viață la doar 56 de ani: „Deja îmi lipsești!”. Care a fost cauza morții

Violeta Bănică, Andreei Marin, Ștefan Bănică Jr., Lavinia Pârva. foto Instagram

Andreea Marin, adevărul despre relația fiicei sale cu fratele vitreg cel mic, fiul Laviniei Pârva: „Nu știm ce soartă vom avea”

Sursă foto: Instagram/ Cristina Spătar, Talisman Tate

Cristina Spătar, apariție șoc lângă Tristan Tate, la numai trei luni de la căsătorie

Sursă foto: Unsplash.com/ Jackub Pasis

Care sunt cele mai frumoase semne zodiacale? Află care este cea mai atractivă trăsătură a zodiei tale



Mintea și Inima: Căutând Filosofia Dragostei

O explorare a modului în care filosofia abordează...