Dr. Angela Laur, specialist în aromaterapie, la Mi-Th Influencer
Data actualizării:
Data publicării:
Dr Angela Laur, specialist în aromaterapie, vine la Mi-Th Influencer, cu Mirela Vescan şi Thea Haimovitz. 

"Dermatolog și aromaterapeut cu o experiență practică aproape 20 ani. Sunt medic-consultant al companiei elvețiene Vivasan atât în România, cât și în Republica Moldova și de asemenea, sunt membru în Liga Aromaterapeuților și Fitoterapeuților din Europa de Est și lector în cadrul Anatecor. Călătoria mea în lumea aromelor a început aș spune întâmplător, chiar dacă nimic pe lumea aceasta nu este întâmplător, dar despre acest lucru am aflat mult mai târziu.

S-a întâmplat totul într-o zi obișnuită a unei tinere mame, care caută soluții testate și nu doar, atunci când copilul său se îmbolnăvește. Aceasta am fost eu, acum 20 ani, când fiul meu cel mic se îmbolnăvise, iar eu proaspăt medic nu mai aveam zile libere să stau cu el și să-l îngrijesc, căutam și încercam remedii naturiste pentru a-l vindeca cât mai rapid. Astfel am ajuns la mâna unei colege de facultate, care, pe lângă tratamentul alopat, mi-a dat într-o sticluță câteva picături de ulei esențial, picături care pe lângă faptul că mi-au vindecat copilul ca prin magie, urmau să-mi schimbe radical direcția vieții.

De mică aveam o chemare către medicina altfel și iubeam mult plantele, iar cu aceste picături magice am pășit în lumea aromelor din care nu am mai ieșit, mai mult de atât, am descoperit în timp că aceasta îmi este vocația și astfel am decis să dedic viața aromelor și aromaterapiei.

Au urmat mulți ani de lectură, studii, cunoaștere și practică în diferite instituții de nume care m-au format și m-au pregătit pentru această etapă a vieții mele - etapa în care sunt pregătită să împărtășesc din cunoștințele dobândite și metodele proprii create cu lumea din jur, să prezint calea și lumea aromelor oamenilor care sunt curioși sau pasionați de arome", se prezintă dr. Angela Laur pe site-ul propriu.

Emisiunea Mi-Th Influencer poate fi urmărită pe DC NEWS, DC NEWS TV, dar şi pe Spectacola, precum şi pe paginile de Facebook şi Youtube ale acestor site-uri duminică, 26 martie, de la ora 11:00. 

Youtube video image

YouTube: https://www.youtube.com/@spectacola7201       

YouTube: https://www.youtube.com/@dcnewsromania           

 


Ne găsiți și pe rețelele de socializare:

Facebook: https://www.facebook.com/dcnews.ro/       

Facebook: https://www.facebook.com/spectacola      

Instagram: https://www.instagram.com/spectacola/?hl=en       

Site: https://www.spectacola.ro/        

TikTok: https://www.tiktok.com/@spectacola       

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Gabriela Ungureanu
Categorie: Lifestyle
Tagurile articolului: angela laur  aromaterapie  Mirela Vescan 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care ar trebui să fie atentă la problemele de sănătate pe care le-a ignorat

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă




pixel