Ce face Cristina Joia când nu schimbă destine la Visuri la cheie? Detalii surprinzătoare despre viața ei de zi cu zi: „Cred că pur și simplu mă face fericită”
Potrivit autorului: “expoziţia transmite mesajul creţiei genezei, în culori pure, iar culoarea care predomină este culoarea galben, simbol al luminii, al cunoaşterii, al descoperirii, al vieţii şi nu în ultimul rând al Luminii Învierii”. Lucrările de dimensiuni variate, transmit mesajul diversităţii creţiei .
Tablourile din expoziţia curentă surpind starea primordială,, confirmată în etichetele lor prin versete din primele două capitole ale Cărţii Facerii. Toate lucrările înglobează ca simbol fagurele de miere, asocierea dintre fagure şi miere, fiind transpunerea figurativă a celei dintre corp şi spirit, ca întrupare divină.
Vernisajul a avut loc pe 28 iulie şi a fost completat cu un recital de muzică clasică susţinut de artişti ai Companiei Opera Vox şi de cuvinte introductive rostite de Pr. Prof. Dr. Ioan Bizău - Colecționar și critic de artă şi Dr. Ioan Vrășmaș – Manager Opera Vox.
Iniţial expoziţia urma să se încheie pe 10 august. Însă datorită interesului constant al vizitatorilor, ea va râmâne deschisă în continuare, la invitaţia Părintelui Dan Ioan Sidău, coordonatorul Centrului Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul”.
Florin Olari este unul dintre cei mai cunoscuți pictori de biserici din Transilvania, însă pictura sa de șevalet iese la fel de puternic în evidență, prin imersiunea în universul Creației și al Cunoașterii, care devin astfel aspecte compacte ale viziunii sale estetice.
Artistul descoperă esențe prin compoziții somptuoase, care extrag principii din arta iconografică orientată către veșnicie și le pliază peste metaforele suprarealiste ale experiențelor senzoriale, într-un melanj ce pare contradictoriu, dar care se aliniază perfect pe pânză, prin intermediul culorilor pure și viguroase, a formelor elevate și a eliberării tiparului ideal al matricei primordiale.
--
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Arta
Tagurile articolului: expozitie florin olari pictura
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Colinde, documentare şi...
Vineri 24 noiembrie, a avut...