Dan Negru, reacție fermă după rezultatele alegerilor: „Mai bine să ne uităm ce e în frigider decât ce e la televizor”
Potrivit tradiției, „Ignatul porcilor“ este pe 20 decembrie, atunci când în calendarul ortodox este cinstit Sfântul Ignatie Teoforul, cel despre care se spune că a fost ţinut în braţe chiar de Iisus Hristos, pe vremea când era copil. Tăiatul porcului este un obicei important pentru români, iar sângele este alimentul central. Porcul și sângele lui simbolizează norocul, belșugul și fertilitatea.
În popor se spune că „dacă nu tai porcul la Ignat, nu-i mai merge bine”, „după Ignat, porcul slăbește”. Tăierea porcului trebuie să aibă loc pe lumină, întrucât doar lumina poate ţine la distanţă spiritele malefice. În mai multe zone ale țării, animalul este stropit cu apă sfințită înainte de a fi sacrificat și este așezat cu capul spre răsărit. Se spune că dacă vezi sânge în ziua de Ignat, ești ferit de boli.
De ce se urcă copiii călare pe porc
Tăierea porcului se face prin înjunghiere, apoi animalul este pârlit, spălat cu mălai și acoperit cu o pătură. În cele mai multe zone ale țării, animalului i se face o crestătură în formă de cruce. Se spune că în acest mod carnea lui va fi binecuvântată. Copiii se cațără călare pe porc, ca sa aiba noroc tot anul.
Citește continuarea pe DC NEWS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Lifestyle
Tagurile articolului: ignat obiceiuri traditii
Doctor Mihail a explicat de ce...
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Daniela Simulescu a dezvăluit...
Câștigătoarea Cupei României...