Logics and shapes- artă contemporană din 12 tone de andezit, oțel și metal
Societatea de Istorie și Arheologie a Banatului, urmașa organizației care a stat la baza înființării actualului Muzeu Național al Banatului lansează, luna aceasta, o provocare generoasă - Logics and shapes (sculpture studio), în care cuprinde cei mai reprezentativi sculptori ai noii generații. 12 tone de andezit, oțel și metal vor deveni artă contemporană, vie, prin intermediul celor șase creatori.

Logics and shapes (sculpture studio) aduce împreună șase artiști remarcabili, cu doctorate, masterate și licențe în arte vizuale, ce vor crea în oțel și piatră: Nimbert Ambrus, Cătălin Bădărău, Toma Libotyan, Attila Tamás, Eugeniu Țîbuleac, Dan Vișovan. 

 

 

Societatea de Istorie și Arheologie a Banatului, fundația care lansează Logics and shapes (sculpture studio) este urmașa celei care a stat la baza înființării actualului Muzeu Național de Istorie a Banatului din Timișoara. Reînființată la inițiativa unor oameni de cultură din Timișoara, în anul în care orașul deține titlul de Capitală Europeană a Culturii, Societatea de Istorie și Arheologie a Banatului promovează patrimoniul cultural, inițiază colaborări științifice cu instituții culturale de prestigiu, atât din străinătate cât și din România, și susține activitatea culturală desfășurată de Muzeul Național al Banatului.

 

Istoria trebuie amintită. La iniţiativa marelui om de cultură Ormós Zsigmond, prefect al comitatului Timiş, şi a unui grup de intelectuali, în 25 iulie 1872 s-a înfiinţat prima societate ştiinţifică din Banat (Ungaria de Sud), denumită Societatea de Istorie şi Arheologie din Banat, care a avut ca scop constituirea unui muzeu istorico - arheologic în Timişoara. Primele obiecte de patrimoniu înregistrate în inventarul său au fost depozitate iniţial într-o încăpere din Palatul Episcopiei Romano - Catolice de Cenad, acestea provenind din donaţii, descoperiri arheologice întâmplătoare, achiziţii și schimb de obiecte.

Patru ani mai târziu, în 1876, cu sprijinul prefectului Ormós, Societatea de Istorie şi Arheologie din Banat a primit două încăperi în Casa Wellauer, pe str. Lonovics (actuala str. Episcop Augustin Pacha). În 24 mai 1877 a avut loc deschiderea oficială a muzeului Societății pentru publicul vizitator.

În anul 1885 a fost înființată Societatea Muzeală de Istorie și Arheologie, în urma fuziunii mai vechii Societăți de Istorie și Arheologie din Banat cu Asociația Muzeală pentru Istorie și Arheologie, ultima luând naștere în cursul anului 1882. Șase ani mai târziu a fost finalizată construcția Palatului Muzeal (azi, sediul Bibliotecii Academiei Române, filiala Timişoara), clădire care s-a dovedit de la început prea mică pentru a adăposti colecţiile muzeului. Peste încă un an, în 1889, muzeul a fost redeschis pentru public, iar în 29 august 1891 a avut loc inaugurarea festivă a sa. Arta a fost încă de la început un punct de interes, astfel că un an mai târziu s-a decis constituirea unei secţii de Artă Decorativă.

Data: 12 iun 2023, 14:11
Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Arta
Tagurile articolului: sculptura  timisoara 

Doliu în lumea teatrului. A murit actorul Ion Roxin

Actorul Ion Roxin s-a stins din viață la vârsta de 85...


DC Media Group Audience

Sursa foto: Vlad Ciurea, iTHINK cu IUSTI FUDULU

Cele 3 cancere care dau metastaze cerebrale. Testul care îți arată dacă ai metastaze. Vlad Ciurea: Sunt foarte periculoase. Pleacă de la o tumoare nedepistată și ajung direct în creier

Codin Maticiuc. Captură video: YouTube/Acasa La Maruta

Codin Maticiuc, despre problema fiicei sale, Smaranda: „E genul de boală care se întâmplă 1 la un milion de cazuri și care nu poate fi tratată”

Gina Pistol. Captură video: YouTube/Damian Draghici

Gina Pistol a izbucnit în lacrimi când a vorbit despre Smiley: „Este singurul bărbat din viața mea care mi-a făcut asta” / Video

Sursa foto: Christian și Iulia Sabbagh, arhivă personală

Anais Sabbagh, o stea în devenire a folclorului românesc. Fiica lui Christian Sabbagh se lansează în muzică: „În curând va lansa prima ei melodie”/ EXCLUSIV

Irina Fodor, Alexia Eram/ sursa Instagram

Alexia și Aris Eram, penalizați de Irina Fodor la America Express. Fiica Andreei Esca a izbucnit în lacrimi: „Am crezut că înnebunesc”

Dr. Mihail, captură video TikTok

Persoanele care nu trebuie sub nicio formă să consume alcool. Dr. Mihail, avertisment dur: „Absolut interzis. Următorul pas este ciroza”

Bogdan de la Ploiești

Bogdan de la Ploiești, pus la zid, după ce a refuzat să facă poze cu fanii: „Andra, care e vedetă internațională, s-a oprit, iar el nu a făcut-o”

Vlad Ciurea, captură video Youtube

Ingredientul cel mai periculos pentru organism. Medicul Vlad Ciurea avertisment pentru români: „Este de aproape 200 de ori mai dulce decât zahărul!”

Cătălin Bordea, Micutzu, captură video Youtube

Cătălin Bordea a aflat din presă faptul că Livia l-a înșelat. Cum a reacționat Micutzu când a auzit: „Era mai agitat decât mine”

Sursa foto: Andra, instagram

Andra, mesaj pentru cei care au sărit să o critice că nu știe imnul României: „Nu poți risca. Suntem oameni, avem emoții”

Sursă foto: Youtube: Kanal D România

Dan Bittman, atac către show-urile de talente din țara noastră: „E o minciună”. A fost jurat la o astfel de emisiune

sursa foto: Elvira Deatcu, Facebook

Elvira Deatcu, poveste de dragoste ca în filme: “M-am îndrăgostit! Am simțit acei fluturași, ceva ce nu mai simțisem până atunci”



Cele DOUĂ ZODII cu noroc în DRAGOSTE în 2024

Horoscop 2024. Care sunt zodiile avantajate de Cupidon?