Laura Cosoi, mesaj emoționant la patru ani de când și-a pierdut tatăl: „Ne este dor de tine”
Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab. Și-a desfășurat activitatea în regatul Israel din Samaria, potrivit creștinortodox.ro.
Regele Ahab introduce în regatul israelitean cultul zeului Baal. La porunca lui Dumnezeu, Sfântul Ilie merge la curtea regelui Ahab și îi vestește că Dumnezeu va pedepsi poporul prin secetă, iar cerurile se vor închide timp de trei ani și jumătate.
Spre sfârșitul anilor de secetă, pentru cunoașterea adevăratului Dumnezeu, Sfântul Ilie îi propune împăratului să ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel și să se roage lui Dumnezeu.
Zâmbeşte şi s-aveţi parte de toată distracţia şi emoţia specifică acestei zile, iar întreaga zi să vă fie binecuvântată cu fericire, bucurie, raze de soare şi prietenie.
Felicitări cu ocazia aceastei zile. Îţi urez să fii mereu sănătos, energic şi plin de bucurie. La mulţi ani, Ilie!
Îţi urez “La mulţi ani” pentru că porţi acest nume, şi fie ca Sfântul ILIE pe care îl reprezinţi, să-şi coboare ochii asupra ta şi să îţi dăruiască fericirea dorită şi numai bucurii şi linişte interioară.
Iți doresc sa ai parte de o zi de nume minunata si sa știi ca ești si vei fi mereu iubit/a de toți prietenii tai. Cu drag!
Fie ca Dumnezeu sa decoreze fiecare raza de soare care ajunge la tine cu succes, fericire si prosperitate. La mulți ani!
Cu ocazia zilei Sfântului tău, îţi doresc o oră de linişte, o zi senină, o săptămână de bucurii, o lună de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire şi iubire. La mulţi ani.
Azi, de ziua numelui, îţi urez şi eu să fii iubit şi să ai parte de tot ce îţi doreşti. La mulţi ani!
Iți doresc ca de ziua numelui tău sa ti se împlinească toate dorințele, sa fii fericit, iubit, sa ai parte numai de raze de soare in viată si iți urez un sincer La Mulți Ani!
Adierea vântului lin al acestei zile frumoase de vară să te mângâie cu mirosul îmbietor al florilor, iar sufletul să-ţi rămână deschis către calea fericirii şi împlinirii eterne. La mulţi ani!
Fie ca din aceasta zi sfântă, in drumul lin al vieții tale sa răsară mereu cate-o raza de soare care sa-ti aducă fericire si bucurie. Multa sănătate! La mulți ani!
Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea si spiritul acestei zile sa te însoțească pretutindeni. Iți doresc o zi de Sf. Ilie cat mai frumoasa!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Lifestyle
Tagurile articolului: felicitari mesaje sfantul ilie