Raluca Bădulescu a dat de pământ cu Iulia Albu, fosta sa colegă de la Bravo, ai stil!, în direct la TV: „Are numai defecte, e dezordonată în mod sinistru și pusă pe scandal”
O echipă ce cercetători din Egipt şi Republica Dominicană, care făcea săpături la templul Taposiris Magna din Alexandria, a descoperit 16 morminte săpate în piatră datând din epoca greacă şi romană, potrivit bbc.com.
În interiorul acestora, se aflau mumii într-o stare precară de conservare.
Cercetătorii cred că, potrivit credinţelor, morţii primeau amulete în formă de limbă, învelite în folie de aur, pentru a putea vorbi la judecata lui Osiris, în viaţa de apoi.
Vechii egipteni credeau că Osiris era stăpânul infernului şi judecătorul sufletelor morţilor.
Zeul era de asemenea reprezentat în decoraţii poleite de pe cartonaj - un material format din straturi de ipsos, in şi lipici - care acoperea parţial una dintre mumii, a precizat arheologul-şef Kathleen Martinez, de la Universitatea din Santo Domingo, citat în comunicatul Ministerului Antichităţilor.
Ornamentele aurite de pe cartonajul unei alte mumii reprezentau o coroană, corne şi o cobra, a mai spus aceasta. Decoraţiile de pe piept înfăţişau un colier de care era agăţat capul unui şoim - simbolul zeului Horus, notează Agerpres.
Khaled Abo El Hamd, directorul general al autorităţii pentru antichităţi din Alexandria, a spus că misiunea arheologică de la Taposiris Magna a mai descoperit masca funerară a unei femei, opt frunze din aur care făceau parte dintr-o coroană din aur şi opt măşti din marmură datând din perioadele greacă şi cea romană.
Ministerul Antichităţilor a mai precizat că anterior, înăuntrul templului, au fost descoperite monede pe care erau încrustate numele şi portretul reginei Cleopatra a VII-a.
Cleopatra a VII-a a fost ultima regină din dinastia Ptolemeică, vorbitoare de limba greacă, şi care a condus Egiptul între 51-30 î.Hr. După moartea acesteia, Egiptul a căzut sub dominaţie romană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Lifestyle
Tagurile articolului: aur limba mumie
Busu a spus la ce temperaturi...
Neti Sandu vine cu...
Anca Hâncu, doctor în...